Cadavrul unui bărbat
Featured, International

Cadavrul unui bărbat, recuperat din interiorul unei… statui

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în interiorul unei statui dintr-o localitate din Spania. Individul a pierit în condiții absurde.

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 39 de ani a fost descoperit în interiorul statuii unui dinozaur din localitatea Santa Coloma de Gramenet, o suburbie a Barcelonei, Spania, după ce familia îl dăduse dispărut. Descoperirea macabră a fost făcută de un tată și un fiu care au trecut prin zonă și au simțit un miros foarte puternic care venea din direcția statuii construite din carton presat. Leșul bărbatului a fost observat de unul dintre martori printr-o crăpătură din piciorul statuii.

În ciuda contextului șocant în care cadavrul bărbatului a fost găsit, autoritățile nu suspectează vreo infracțiune, și în prezent cercetările continuă. Trei echipe de pompieri au fost implicate în extragerea cadavrului bărbatului din interiorul statuii unde și-a găsit sfârșitul.

Cadavrul bărbatului din statuie: Contextul absurd care i-a adus sfârșitul
Conform surselor media locale, moartea tragică a bărbatului ar fi survenit în timp ce acesta a căzut în interiorul statuii după ce a încercat să-și recupereze telefonul mobil. Autoritățile susțin că bietul individul a pierit după ce a căzut cu capul în jos și nu a mai fost capabil să ceară ajutorul.

Poliția încă nu a dat vreo declarație oficială cu privire la modul în care bărbatul a ajuns în interiorul statuii și încă se așteaptă rezultatele autopsiei pentru a stabili cauza morții.

Statuia a fost evacuată din piața în care a fost amplasată cu scopul de a face publicitate unui cinematograf vechi.

blank