Showbiz, Stiri

Cabron: “Loredana mi-a purtat noroc!”

“ Frunzele şi iarba”, “Apa”, “Iarna pe val”, “ Dă-o tare”, “Vocea ta”…Cabron a lansat hit după hit! Spune că Loredana i-a purtat noroc şi că i-ar plăcea să colaboreze pe viitor cu Ştefan Bănică Jr. Aflaţi mai multe dezvăluiri de la Cabron, chiar din interviul de mai jos!

– Cabron, continui colaborările muzicale de succes! Ai lansat recent o piesă cu Voltaj, “Vocea ta”! Cum ţi-a venit ideea de a colabora cu ei?

Piesa o aveam pregătită de acum trei ani şi ne-am gândit că ar suna bine pe refren vocea lui Călin. Smiley este cel care se cunoştea cu el şi a făcut legătura între noi. Călin a ascultat piesa şi a acceptat propunerea.

– De unde vine inspiraţia?

Mă inspiră tot ceea ce văd în jurul meu şi ce trăiesc în fiecare zi: oamenii cu întâmplările şi poveştile lor, experienţele proprii, dar mai ales dorinţa de a schimba în mai bine mentalitatea şi vieţile celor care mă ascultă.

– Care a fost cea mai bună colaborare de gen? Ţi-a purtat Loredana noroc?

Nu pot spune că există cea mai bună colaborare. Mă bucur de fiecare. Sunt oameni cu care mi-am dorit întotdeauna să colaborez şi care s-au potrivit cel mai bine pe piesele respective.
Se poate spune şi faptul că “Loredana mi-a purtat noroc”. Piesa “Apa” a marcat un moment important în cariera mea, acela în care mesajele mele s-au auzit în toată ţara.

– Care e artistul tău internaţional preferat? De ce?

Nu am unul singur, sunt mai mulţi şi din mai multe genuri muzicale. Ascult de la Jimi Hendrix, Michael Jackson, până la Snoop Dogg.

– Care ar fi în opinia ta „portretul-robot“ al unui artist hip hop?

Un artist de hip-hop ar trebui să fie în primul rând el, să aibă atitudine şi să transmită nişte mesaje care inspiră, motivează, educă şi maturizează.

– Te-ai gândit vreodată la o colaborare gen Cabron – Ştefan Bănică Jr. ?

Da, mi-ar plăcea să colaborez cu artişti de genul Ştefan Bănică Jr. Dacă ne-am potrivi amandoi pe o piesă, de ce nu?!

– De ce doar piese cu puternice mesaje sociale? Te-ai făcut auzit? Ajung aceste mesaje unde îţi doreşti cu adevărat?

Nu am doar piese cu mesaje sociale. Atâta timp cât piesele sunt cerute pe radio şi fac vizualizări pe internet, iar lumea e interesată de mine, aş zice că da, m-am făcut auzit. Dar încă sunt la început.

– Ce artişti mai vizezi pentru următoarele colaborări?

Baxter, Shobby, Doc şi Puya sunt câţiva dintre ei. Dacă e cazul, voi mai colabora şi cu alţii. Aş colabora cu oricine se potriveşte pe piesa respectivă, dar în general aleg colaborările inedite.

– Ai in plan şi realizarea unui spectacol cu invitaţi, mai precis cu artiştii cu care ai colaborat până acum?

Da. La concertul de lansare al primului album solo oficial, vor urca pe scenă cel puţin trei sferturi din oamenii cu care am colaborat pe material. Evenimentul va avea loc undeva la finalul acestui an, data exactă urmând a fi anunţată în timp util.

– Bănuiesc că muzica îţi ocupă tot timpul, dar totuşi ce faci atunci când nu faci muzică? În timpul tău liber?

Îmi place să îmi petrec timpul cu băiatul meu şi să mă joc pe Playstation. Mă mai uit la un meci de fotbal, merg pe stadionul Ilie Oană şi îi susţin pe băieţii de la Petrolul. Însă, chiar şi în timpul liber, când sunt acasă, fac muzica.

– Ce nu ai face niciodată?

Nu mi-aş trăda un prieten.

– Care a fost cel mai plăcut şi neaşteptat compliment pe care l-ai primit până acum?

M-a impresionat un domn, de peste 50 de ani, care mi-a spus că piesa “Frunzele şi iarba” este una dintre preferatele lui şi mi-a cerut autograf. Dar cred că cel mai mult am fost mişcat când tatăl meu mi-a spus că este mândru de mine.

– Ce ai schimba la muzica din România?

Nu aş schimba nimic. E bine că se produc din ce in ce mai multe piese, unele mai reuşite, altele mai puţin; astfel se ajung să se evidenţieze mai bine artiştii valorosi.

– Ai o imagine de tip dur, dar cum este Cabron atunci când iubeşte?

… nu mai are o imagine de tip dur.

– Care este locul tău preferat din oraş? Şi cel mai mişto oraş sau loc din România?

Pentru mine cel mai frumos oraş este Ploieştiul, oraşul în care am crescut, iar cel mai mişto oraş este Bucureşti, oraşul în care m-am născut.

blank