Showbiz, Stiri

Ca să mascheze arsurile de pe burtă, Laurette vrea să-şi facă un tatuaj

Ca să mascheze arsurile de pe burtă, Laurette vrea să-şi facă un tatuaj

blankLaurette este una dintre femeile care s-a ales cu belele, după ce a fost la un cabinet de înfrumuseţare. Concret, după o intervenţie cu laser, pentru a scăpa de vergeturile rămase în urma naşterii, ea a rămas cu arsuri serioase pe burtă. Deşi a trecut destul timp de atunci şi a folosit tot felul de remedii despre care a auzit că ar fi benefice, arsurile nu par să se treacă. Ba, cum afirmă Laurette, nu se vor trece niciodată. Drept care, ca să mascheze cât de cât acea porţiune cu probleme de pe abdomen, ea s-a gândit să facă în acel loc un tatuaj: „Încerc să mă menţin în formă. Ziarele au scris că m-am îngrăşat, dar nu s-a întâmplat aşa. Sunt mulţumită cu mine. Arsurile de pe burtă nu mi-au trecut şi nici nu îmi vor trece vreodată, însă am o soluţie. M-am gândit să-mi fac un tatuaj, un trandafir şi nu o să se mai vadă nimic”. Laurette a uimit plăcut opinia publică, prin faptul că, a ales, după ce a născut fetiţa, să nu mai umble prin cluburi, cum făcea înainte, alături de Tonciu şi Buruiană, şi să stea mai mult alături de cei dragi. Mai ales, să-şi vadă copilul cum creşte. N.M.  

blank