Showbiz, Stiri

Ca-n viaţă: căsătoriile şi despărţirile vedetelor

Ca-n viaţă: căsătoriile şi despărţirile vedetelor

blankAnul 2012, dacă ar fi să facem un bilanţ, a adus, în lumea vedetelor de pe la noi, şi căsătorii celebre, dar, mai ales, divorţuri de marcă. Unii, că aşa e în viaţă, se plac, se iubesc, se iau, rămân împreună toată viaţa, aşa cum jură la biserică. Alţii, zdrumicaţi de ambiţii şi de orgolii, de faptul că nu mai au suficientă răbdare cu partenerii lor de viaţă, pun capăt unor căsătorii încheiate cu mare fast, cu puţin timp înainte. De fapt, nimeni n-are să ştie vreodată de ce la un moment dat oamenii se iubesc nebuneşte şi, mai apoi, uneori mult prea repede, se urăsc la fel de mult sau devin total indiferenţi faţă de celălalt căruia i-au declarat iubire. Căci, încurcate sunt în acest mileniu şi în acest veac, căile iubirii…

 

Căsătorii celebre

blankCum s-a dat dezlegare la nunţi, după postul Paştelui, cum au început vedetele să ajungă în faţa altarului cu persoanele iubite. Printre numele cunoscute ale vieţii mondene de la noi, în vara asta s-a căsătorit şi Nicoleta Luciu cu Zsolt Csergo. Erau împreună de mai mult timp, aveau deja patru copii împreună, au făcut o nuntă fastuoasă. Şi, cu toate astea, dacă Nicoleta n-ar fi dat dovadă de puţină înţelepciune, acum îi treceam pe cei doi şi la căsătorii în 2012, şi la divorţuri. Căci soţul Nicoletei, după cum se ştie, a călcat, spre disperarea soţiei, strâmb. Apoi, Elena Gheorghe a făcut şi botezul fiului ei, şi nunta religioasă, respectând toate tradiţiile machedoneşti, minoritate din care ea se trage. A mai făcut o nuntă frumoasă şi Delia Matache, care a făcut nuntă ca la cartea oltenească, dându-le invitaţiilor ei sarmale cu piftie. Nu sunt două preparate, e unul: sarmale cu piftie…

blankŞi-a mai pus pirostriile şi Dana Rogoz cu Radu Dragomir, care au făcut o nuntă mai de fiţe. Desigur, să n-o uităm pe fiica preşedintelui României, Elena Băsescu. Aceasta s-a căsătorit cu Bogdan Ionescu, zis Syda, şi a purtat o rochie creată de designerul român Anca Maxim. Mireasa a fost furată de cavalerul de onoare al mirelui, Codin Maticiuc, zis Poponeţ. Şi, de asemenea, o nuntă frumoasă a fost cea a lui Teo Trandafir cu Constantin Iosef, pe care, din păcate, o bifăm, după doar şase luni de căsnicie, de trăiri intense, de visuri împlinite, şi la despărţiri…

 

Divorţuri marcante

blankIntrăm, încet, încet, în capitolul divorţuri. Cum ziceam deja, Teo şi soţul ei sunt ultimii pe lista pe care s-au grăbit să se înscrie şi alţii, lista divorţurilor. O căsătorie făcută cu surle şi trâmbiţe este desfăcută cu strigături… Cauza pare să fie constituită, ca şi la muritorii de rând, de bani… O altă despărţire la fel de neaşteptată a fost cea dintre Antonia şi soţul ei. Dedesubturile, legate de religie, de bărbaţi sau femei din afară, poate chiar de bani, nu se cunosc aproape deloc, cei doi alegând să tacă. Dar locuiesc pe mai departe, de dragul fiicei lor, împreună. Un alt cuplu care părea trainic şi în vigoare, dar s-a rupt ca o hârtie, a fost cel format de Marina Almăşan şi Victor Socaciu. Cei doi au divorţat, după 13 ani de căsătorie, în secret. Cauza a fost că Marina a căzut în păcat şi şi-a înşelat soţul cu Georgică Cornu, un cunoscut şi controversat om de afaceri. Dar, din motive nedesluşite pe deplin, nu a rămas nici cu acesta. Nu demult, lumea era şocată şi de divorţul dintre Jojo şi Ionuţ Grama. Făcut la notar, pe cale amiabilă, fără poale în cap, divorţul lor pare să aibă drept cauză infidelitatea vedetei. S-au despărţit şi Sylvia şi Andrei Ştefănescu de la Alb-Negru. Trei ani de căsnicie s-au spulberat în câtea minute. Conform declaraţiei soţului – încornorat – soţia a minţit şi a trădat în această căsătorie, alesul, în detrimentul soţului fiind un tânăr de nici 20 de ani. A bulversat lumea şi despărţirea dintre Roxana Ionescu şi Laurenţiu Gheorghe. După şase ani de căsătorie aparent fercicită, cei doi s-au lăsat pentru că el a înşelat-o pe ea cu sora naşei de cununie. De asemenea, pe firmament stau la loc de cinste Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, care, în treacăt fie spus, nu sunt la primul divorţ, ei, în cei aproape zece ani petrecuţi împreună, căsătorindu-se şi despărţindu-se de vreo patru ori. Şi, deşi acum pare definitiv, noi nu băgăm mâna în foc că va fi aşa. Printre cele mai intens mediatizate divorţuri din lume s-au numărat şi cele ale cuplurilor Tom Cruise/Katie Holmes, Vanessa Paradis/Johnny Depp sau Demi Moore/Ashton Kutcher, de care amintim doar frugal. Şi, întorcându-ne la ai noştri, chiar dacă nu au fost căsătoriţi cu acte, mai amintim de Anda Adam şi Victor Slav, care au rupt-o după mulţi ani, de Laura Cosoi şi de Smiley, dar şi de Monica Bârlădeanu şi Bobby Păunescu. Toate poveşti frumoase, de vis, de invidiat. Aşa păreau… Deşi, într-un final i-a despărţit şi moartea, şi Magda Catone şi Şerban Ionescu erau pe punctul, înainte de boala lui cumplită, să se despartă, după aproape 30 de ani de mariaj. Deci, ca şi în vieţile noastre, şi în cele ale vedetelor pe care le vedem la tv, pe care, uneori, le admirăm, intervine neprevăzutul. Uzarea sentimentelor. Plictiseala. Altă iubire… Cine mai ştie ce şi cine, mai ales, să dea cu piatra? Doar, ca la sfârşit de an, ne-am amintit un pic despre toţi şi despre toate…

blank