Actualitate, Featured

Bucureștiul a devenit pentru o lună scena Festivalului Internațional de Teatru de Stradă

Primăria Capitalei, prin ARCUB, organizează în perioada 1 – 30 iulie cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă, la care vor participa sute de artiști internaționali și peste 40 de spectacole din Franța, Columbia, Italia, Germania, Olanda, Austria, Spania și România.

„Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București mărește în 2017 doza de distracție cu un program de spectacole de teatru de stradă, în fiecare weekend din luna iulie, de vineri până duminică, de la ora 19,00 până la ora 23,00, în următoarele zone din Capitală: Piața George Enescu, Piața Revoluției, Parcul Krețulescu, Calea Victoriei, Piațeta Odeon, Piața Universității, Piața Constituției, Parcul Unirii, Bulevardul Unirii și Centrul Istoric”, se arată într-un comunicat de presă al PMB.

Astfel, în timpul zilei, străzile vor fi împânzite de spectacole itinerante ale artiștilor pe catalige, spectacole de magie și street dance, statui vivante, personaje supradimensionate și parade de culoare, dans și muzică.

Reprezentațiile de seară vor anima peisajul bucureștean cu acrobați care dansează pe calcane luminate de proiecții 2D sau suspendați deasupra orașului, cu spectacole de lumină, jonglerii cu foc, personaje gigantice luminoase, reprezentații de tango, atmosferă de cabaret și costume spectaculoase.

Deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de Stradă a avut loc sâmbătă, începând cu ora 18,00, și a fost marcată prin trei momente spectaculoase semnate de companii internaționale de teatru urban.

Primul spectacol a avut loc în Parcul Unirii și a constat în reprezentații ale unor artiști pe catalige, mascote și acrobați pe cabluri elastice. Pentru al doilea moment al serii, „creaturi” cyborg gigantice, acrobați, artiști în costume spectaculoase și muzicieni i-a invitat pe trecători să se alăture paradei care a pornit din Parcul Unirii la ora 19,00 și a ajuns în Piața Constituției.

Punctul culminant al serii a început la ora 20,00, în Piața Constituției, care a devenit, pentru două ore, scena unor spectacole de excepție.

Producția italiană OSA a încântat publicul cu o alegorie de dans, muzică și culoare, pusă în scenă de artiști suspendați de o piramidă înaltă de 20 de metri.

Spectacolul francez Microcosmos a adus în mijlocul mulțimii personaje gigant, populate de muzicieni și acrobați.

Seara s-a încheiat cu spectacolul artiștilor de la compania Kitonb— Carillon 3.1, care a transformat Piața Constituției într-un decor fantastic de proiecții de lumini, efecte speciale, dansuri acrobatice și numere de circ.

blank