Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre cum ar trebui să se desfăşoare testarea împotriva noului coronavirus.

Gabriela Firea a spus că este important ”să testăm angajaţii din serviciile de utilitate publică, din serviciile vitale. Din Poliţie, din Jandarmerie, din serviciile sociale care au grijă de cei din carantină şi izolare, de ei care lucrează în transportul public în comun, în termoficare, în iluminat public”.

”Eu am fost una dintre persoanele care a susţinut încă de la începutul acestei crize în sănătate, testarea dacă nu în masă, pentru că poate sperie această sintagmă şi nu facem facem faţă ca ţară unei testări în masă, din punct de vedere al infrastructurii, al numărului de aparate real-time PCR, al numărului de medici şi cadre medicale care trebuie să pună în funcţiune aceste aparate, ca buget pentru a cumpăra atâtea teste, măcar o testare extinsă. Cred că trebuie să trecem şi la nivel oficial, nu doar ca intenţie la testarea extinsă.

Dacă până acum s-a spus foarte clar că se testează persoanele care sunt în carantină, românii care vin din străinătate, persoanele din izolare care prezintă simptome şi cadrele medicale care prezintă simptome. Şi deocamdată atât.

Eu cred că este foarte puţin şi trebuie să mergem deja la etapa următoare: să testăm angajaţii din serviciile de utilitate publică, din serviciile vitale. Din Poliţie, din Jandarmerie, din serviciile sociale care au grijă de cei din carantină şi izolare, de ei care lucrează în transportul public în comun, în termoficare, în iluminat public”, a spus Gabriela Firea, în exclusivitate la Antena 3.