Actualitate

Bradet nu e victima, chiar daca Institutul Cantacuzino spune ca nu-s de vina in cazul copiilor.

Compania Lactate Brădet a căzut după ce ministrul Agriculturii, Achim Irimescu i-a pronunțat numele în scandalul infectării cu E.coli a zeci de copii din Argeș, dintre care doi și-au pierdut viața. Deși în produsele sale s-a descoperit E.coli, Institutul Cantacuzino a anunţat recent că lactatele Brădet nu sunt la baza îmbolnăvirilor recente ale copiilor cu E.coli. Patronului, Marius Badea, care a plâns la conferința de presă, anunțând sfârșitul companiei, s-a mișcat repede, iar acesta a luat decizia să transforme Lactate Bradet SRL în Brădet Românesc S.A., unde orice român poate deveni acționar.

Badea a profitat de valul de solidaritate creat după ce compania a fost văzută ca „victimă” a autorităților, deși are de explicat prezența bacteriei într-o parte din produsele sale, iar anunțul ministrului Agriculturii a fost foarte normal. Compania avea produse infectate cu E.coli, iar asta este dincolo de orice discuție. Alți oameni se puteau îmbolnăvi.

Ce vrea să facă Marius Badea? Ei, după cum spuneam, să se urce pe valul de simpatie și să îndemne publicul să subscrie pentru acțiuni ale noii companii sau sprijin financiar contra bonuri de cumpărături.

Proiectul Lactate Brădet devine Brădet Românesc S.A. a fost publicat pe platforma românească Sprijina.ro în cursul zilei de ieri și a reușit să atragă, în doar două ore de la publicare, peste 30.000 de vizualizări, iar proprietarul Brădet și-a propus să obțină exclusiv prin Sprijina.ro finanțări de 10 milioane lei, într-un interval de 60 de zile.

Chiar dacă Institutul Cantacuzino a afirmat că lactatele Brădet nu sunt la baza îmbolnăvirilor, descoperirea lotului infectat e deosebit de gravă.

Așa că, hai să nu exagerăm cu victimizarea și nici cu simpatia, până când această companie nu demonstrează că din presupusă victimă, nu riscă să devină călău.

blank