Showbiz

BOTEZATU: MULTI IMBECILI… IPOCRIZIE CA AICI N-AM VAZUT NICAIERI!

catalin-botezatu-bijuterii-1„Sunt convins că noul premier știe de ce l-a propus pe Andrei Baciu să fie ministrul sănătății și că nu a primit un simplu telefon. Şi-a terminat Andrei studiile? Da! E un băiat deştept? Da! Putea fi un ministru bun? Da! Dacă era vreun incapabil în acest post, cum au demonstrat deja mulţi imbecili şi vor mai demonstra probabil, eram de acord să-l schimbe, dar aşa… Atâta ipocrizie ca în România n-am văzut nicăieri în lumea asta. De-a lungul timpului, au fost în posturi la conducerea ţării tot felul de specimene, de la analfabeţi la oameni cu morala la pământ. În cazul de faţă, pentru a se întreţine, un om a avut un job onorabil – pentru că a fi manechin e onorabil şi poţi ajunge să câştigi şi milioane de euro. Acest job implică să pozezi inclusiv nud, e vorba de un nud artistic şi nu are nicio legătură cu faptul că modelul poate ajunge prim-ministru sau preşedintele unei ţări. Mă scuzaţi, dar ce are sula cu prefectura?! Dacă, la noi, modellingul e considerat un job vulgar, înseamnă că incultura a ajuns la cote maxime în România. Şi să nu uităm câţi dintre politicienii de azi au fost manechini la origine: fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, Marian Oprişan, de la Focşani, şi lista continuă…

Ipocrizia asta vine, de fapt, din răutate și invidie. Sunt acei indivizi urâți și la propriu și la figurat care nu suportă să vadă un om tânăr, frumos, deștept și așa mai departe. Sunt frustrările unora care vor să stea neapărat pe un fotoliu”, a spus creatorul de modă Cătălin Botezatu.

blank