International, Stiri

Bonă-pistolar a unui ministru venezuelean, arestată în Brazilia

O femeie care susţinea că este bonă în serviciul familiei unui important ministru venezuelean a fost arestată pe aeroportul din Sao Paulo, în sudul Braziliei, în valiza ei fiind descoperite o armă şi muniţii, a relatat sâmbătă cotidianul local Folha.

girl-with-pistol-465x390

Femeia de 39 de ani, în bagajul căreia au fost găsite un revolver de calibrul 38 şi muniţii, s-a identificat ca fiind bona familiei lui Elias Jaua Milano, ministru pentru comune şi mişcări sociale, fost ministru al afacerilor externe al Venezuelei, relatează ziarul.

Suspecta sosise pe aeroport la bordul unui avion al companiei petroliere venezuelene PDVSA şi arma i-a fost descoperită în cursul controlului bagajelor cu raze X.

Deşi a declarat că arma îi aparţine ministrului Jaua, unul dintre membrii influenţi ai guvernului venezuelean, femeia a fost arestată în flagrant delict pentru trafic internaţional cu arme de foc, precizează Folha.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei Federale (PF) a confirmat sâmbătă pentru AFP arestarea unei femei, fără a-i face cunoscut numele, şi faptul că ea a declarat că ar lucra pentru un ministru venezuelean. Femeia a fost încarcerată într-o închisoare pentru femei în Sao Paulo, a adăugat el.

blank