Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor, a anunțat luni dimineață că a demisionat din PNL Brașov.

„Astăzi am decis să îmi dau demisia din PNL Brașov. Mulțumesc foștilor colegi din acest partid pentru buna colaborare”, a scris Ialomițianu, luni dimineață, pe Facebook.

Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, a fost retras de pe listele pentru alegerile parlamentare din 2016, notează Mediafax.

Ialomițianu are 59 de ani și este licențiat al Universității de Vest din Timișoara, având și un doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai.

Înainte de Revoluție, Gheorghe Ialomițianu a fost, timp de doi ani, economist la Întreprinderea de Scule Râșnov, iar în perioada 1985-1993 a fost profesor la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”.

În 1993 și-a început cariera universitară ca lector în cadrul Universității Transilvania din Brașov, unde începand din 2008 ocupă funcția de conferențiar.

A fost timp de patru ani (1997-2001) director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Brașov, iar apoi, timp de 7 ani, a fost director executiv adjunct în cadrul aceleiași instituții.

Sursaş: Mediafax