Life, Stiri

Bolile romanilor: hipertensiunea, hepatitele si diabetul

20% dintre romanii au aflat ca au o boala noua

Bolile romanilorMinistrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a prezentat vineri rezultatele finale ale programului din 2007-2008 de evaluare a sanatatii populatiei. Cu aceasta ocazie, Eugen Nicolaescu a aratat ca principalele boli cu care se confrunta romanii sunt hipertensiunea, hepatitele si diabetul, 20 la suta dintre cei evaluati afland astfel ca au o boala noua.

Totodata ministrul a declarat ca programul national de evaluare a starii de sanatate va putea sa salveze vieti si acesta a fost motivul pentru care a fost demarat. „Este un program care a dorit sa faca posibil dialogul medic-pacient. Nu a fost un program statistic”, a precizat ministrul Sanatatii. Eugen Nicolaescu a mai spus ca s-a dorit ca printr-o astfel de evaluare sa se cunoasca cu ce boli sau cu ce riscuri se confrunta fiecare pacient. „Cred ca este important faptul ca pentru 20 la suta dintre cetatenii evaluati s-a descoperit cel putin o afectiune noua, de care ei sufereau, dar nu stiau”, a adaugat Nicolaescu. Ministrul Sanatatii a precizat ca, din pacate, programul a fost blocat in 2009 si aproximativ 10 la suta dintre cei care in 2008 prezentau risc de imbolnavire au necesitat spitalizare continua in 2009 si 2010. „Multi puteau sa evite acest lucru. De asemenea, 84 la suta dintre persoanele evaluate care au murit ulterior sufereau de boli care puteau fi tratate, pentru ca 49 la suta dintre ei erau de fapt in zona de risc, nu erau bolnavi”, a spus ministrul. Principalii factori de risc indentificati la populatia Romaniei implica boli cardiovasculare, diabet, ciroza sau diferite tipuri de cancer. Nicolaescu a declarat ca, in 2007-2008, prin programul national a fost evaluata starea de sanatate a 10.730.814 persoane, dintre acestea 8.979.934 fiind adulti si 1.750.880 copii.

 

blank