Bode a declarat, la receptia lucrarilor DN5, București Adunatii Copaceni, că lucrările ar fi trebuit să fie gata de 4 ani
Actualitate, Featured

Bode a declarat, la receptia lucrarilor DN5, București Adunatii Copaceni, că lucrările ar fi trebuit să fie gata de 4 ani

Lucian Bode a declarat joi la recepţia la recepţia lucrărilor de modernizare DN5 Bucureşti – Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, că acest obiectiv trebuia să fie finalizat în urmă cu 4 ani. Ministrul Transporturilor a adăugat că proiectul a fost preluat de Guvern în luna noiembrie a anului trecut, la un stadiu fizic de 80% şi la unul financiar de 60%, iar „astăzi iată reuşim să recepţionăm acest obiectiv”.

de aici de peste Argeş, de la Adunaţii Copăceni, în lungime de aproape 25 de metri. Proiectarea, obţinerea avizelor necesare şi execuţia variantei provizorii de circulaţie peste râul Argeş au fost foarte mult întârziate, faţă de programul de execuţie iniţial, iar soluţia tehnică a fost livrată abia în luna august a anului 2018, ceea ce a amânat şi mai mult finalizarea lucrărilor, conform contractului”, a afirmat Lucian Bode la recepţia lucrărilor de modernizare DN5 Bucureşti-Adunaţii Copăceni.

Lucian Bode a mai explicat că au fost foarte multe blocaje în realizarea acestui obiectiv cum ar fi probleme cu exproprierile, relocările de utilităţi, însă după 12 luni de guvernare a fost recepţionată lucrarea.

„Pe parcursul implementării proiectului au fost înregistrate extrem de multe blocaje: probleme cu exproprierile, cu relocările de utilităţi, lucrări de mutare – protejare a utilităţilor fiind foarte mult întârziate şi de faptul că unul dintre subcontractori de utilităţi a intrat în faliment, exact în perioada în care trebuia să execute acest contract. Probleme diverse care au lăsat nepermis de mult termenul de recepţie finală şi care, în mod normal, trebuiau recepţionate în termenul contractual. Vreau să fie limpede pentru toată lumea – am preluat acest proiect în noiembrie 2019, la un stadiu fizic de 80% şi la unul financiar de 60%, iar astăzi iată reuşim să recepţionăm acest obiectiv. Am schimbat total modul de lucru în cele 12 luni de guvernare în ceea ce ce priveşte monitorizarea proiectelor, care se face în mod activ în teren, aşa cum s-a întâmplat şi aici. Avem şedinţe de lucru săptămânale cu antreprenorii pentru a identifica problemele şi soluţionarea lor rapidă. De asemenea, pregătim măsuri de creştere a capacităţii administrative, singura modalitate care ne garantează că proiectele vor fi implementate în mod profesionist şi foarte important, la termen”, a completat Bode.


 

blank