Preţul gazelor naturale înregistrează o creştere istorică, iar asta este o veste proastă pentru toți consumatorii din lume, casnici și non-casnici, arată o analiză Bloomberg, care poate afecta și relansarea economiilor.

Analiza Bloomberg. Costul gazelor naturale este deja la un nivel record pentru acest moment al anului în majoritatea pieţelor importante şi se pare că va continua să crească, ceea ce riscă să afecteze revenirea din pandemia de COVID-19.

Estimări pentru iarnă
Iarna care se apropie ar putea da lumii o lecţie dureroasă cu privire la cât de vitale au devenit gazele naturale pentru economie. Preţurile inaccesibile ar putea limita cheltuielile de consum ale gospodăriilor, iar inflația ar putea să erodeze salariile prin inflaţie, obligând guvernatorii băncilor centrale să ia unele decizii dificile de politică monetară. Şi mai grav, deficienţele în aprovizionarea cu gaze ar putea paraliza industrii întregi şi chiar întrerupe livrarea de curent electric în ţările în curs de dezvoltare, declanşând tensiuni sociale, relatează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Pentru România, scumpirile se văd chiar în ultimul raport al Institutului Național de Statistică (INS) privind inflația, o inflație în creștere tocmai din cauza creșterilor la energie electrică și gaze. Gazele au avut a doua cea mai mare scumpire de 20,55% în iulie 2021 față de iulie 2020, după cea la energie electrică (24,65%) și în fața celei la combustibili (12,96%) și tutun, țigări (4,95%). Per ansablu, rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 a ajuns la 5%, în creștere cu 1,1% față de cea anunțată în iunie.

În plus, în contextul creșterii prețurilor pe piețe, clienții casnici ai celor mai mari doi furnizori are au contracte concurențiale încheiate anul trecut – și care au beneficiat astfel de prețurile mai mici de atunci de pe piața de gaze – trebuie să se aștepte la măriri masive la factură, chiar de până la 67%. Înainte de venirea iernii, autoritățile au anunțat că vo să găsescă soluții pentru compensarea unei părți a facturilor și au dat asigurări că legea privind consumatorul vulnerabil de energie este o prioritate pentru această legislatură.

Consecințe directe ale scumpirilor
„Energia stă la baza economiei. Preţurile mari la energie reverberează de-a lungul lanţului de aprovizionare şi ar putea afecta relansarea incipientă”, susţine Bruce Robertson, analist la Institute for Energy Economics and Financial Analysis, citat de Bloomberg/

Preţul gazelor naturale a început să crească semnificativ la începutul verii în emisfera nordică, când a devenit clar că nu va exista o ofertă suficientă în Europa pentru a permite umplerea tradiţională a depozitelor golite în timpul iernii.

Rusia, cel mai mare furnizor al Europei, a început să limiteze exporturile de gaze prin conducte, din mai multe motive, precum cerere mare de pe piaţa internă, perturbările de producţie şi un acord pentru un tranzit mai redus al gazelor naturale prin Ucraina, arată sursa citată.

„Am fost în urmă cu umplerea depozitelor pe tot parcursul verii” spune Alfred Stern, noul director general de la grupul austriac OMV AG. Acum consumatorii sunt la mila vremii şi traiectoria preţurilor, spune el, „va depinde de cât de frig va fi la iarnă”.

În Europa, preţul gazelor naturale l-a depăşit pe cel al petrolului, dar problema nu este una limitată doar la vechiul continent. Bloomber precizează că deşi reducerea livrărilor Rusiei nu îi afectează în mod direct pe consumatorii din Asia, ei trebuie totuşi să concureze cu Europa pentru livrările de gaze naturale lichefiate prin intermediul navelor, ceea ce îi forţează să plătească preţuri mai mari pentru a-şi asigura livrările.

„Preţul ridicat al gazelor înregistrat în prezent este o problemă pentru Europa. Ar putea fi o problemă şi pentru Asia”, a apreciat directorul general de la grupul italian de utilităţi Enel SpA, Francesco Starace, într-un interviu acordat vineri pentru Bloomberg TV.

La nivel global, consecinţele economice ale scumpirii gazelor naturale încep să devină evidente. Firma Tereos SCA, cel mai mare producător de zahăr din Franţa, a avertizat luna trecută că preţul gazelor naturale afectează procesarea de zahăr în Europa, crescând „semnificativ” costurile de producţie, potrivit unui email trimis clienţilor şi consultat de Bloomberg News.

În China, cel mai mare importator mondial de gaze naturale, fabricile de ceramică au fost forţate să îşi reducă producţia din cauza preţurilor mari la gaze în provinciile Guangdong şi Jiangxi, potrivit presei locale. Creşterea facturilor a „sabotat” de asemenea afacerile firmei Mughal Steels din Pakistan, susţine directorul operaţional, Shakeel Ahmad. „Întâi consumăm gazele şi apoi primim factura. Cum pot să mă întorc la client şi să îi spun că trebuie să adaug un cost suplimentar la un oţel pe care deja i l-am vândut?”, se întreabă Shakeel Ahmad.

Producătorii ar putea trece scumpirile în contul consumatorilor
Criza care se derulează în prezent în industriile grele din Europa şi Asia ar putea să se extindă în domeniile politic şi macroeconomic. Dacă gospodăriile şi afacerile vor vedea cum facturile lor la utilităţi cresc, mulţi ar putea încerca să majoreze salariile sau preţurile la bunurile pe care le vând, ceea ce ar agrava presiunile inflaţioniste care rezultă deja de pe urma lanţurilor de aprovizionare tensionate.

Potrivit sursei citate, inflaţia de bază în zona euro a atins deja 3%, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Oficialii Băncii Centrale Europene insistă că acest puseu inflaţionist ar trebui să fie doar un fenomen temporar, însă o creştere de durată a preţurilor ar putea complica capacitatea BCE de a susţine economia printr-o politică monetară ultra-relaxantă.

„Probabilitatea ca producătorii să treacă costurile pe seama consumatorilor este foarte ridicată”, iar asta înseamnă că „inflaţia ar putea să nu fie atât de trecătoare”, spune Carsten Brzeski, economist la ING Groep NV.

Bloomberg arată că o perioadă îndelungată de preţuri crescute la produsele de bază poate avea consecinţe sociale. „În multe economii emergente, chiar şi cea mai mică creştere a preţului de vânzare cu amănuntul la carburanţi sau energie poate conduce la dificultăţi economice şi tulburări în rândul opiniei publice”, susţin analiştii de la Eurasia Group, într-un raport elaborat la finele lunii august, arată sursa citată.