Actualitate, Featured

Sorin Blejnar, 5 ani după gratii. Fostul şef ANAF a fost condamnat definitiv

Curtea de Apel l-a condamnat, marți, pe Sorin Blejnar, fost șef al ANAF în guvernarea PDL, la 5 ani de închisoare într-un dosar de corupție.

Decizia e definitivă, potrivit Realitatea TV, care citează un comunicat al Curții de Apel. Iniţial, Blejnar fusese condamnat la 6 ani de închisoare, într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești.

Fostul şef al Fiscului a primit resemnat sentinţa. „Acum mă duc să mă predau. Este o sentinţă nedreaptă”, a declarat Blejnar, pentru Realitatea TV.

Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în 2011, a acceptat să primescă din partea unui om de afaceri 20% din valoarea unor contracte cu ANAF pe care urma să i le faciliteze

„Banii respectivi urmau să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip ‘fantomă’ controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, arăta DNA, potrivit Agerpres.

blank