Politic

Blaga, şef peste organizaţia de la Bucureşti

Circulă tot mai multe zvonuri în ultima perioadă că Vasile Blaga ar deveni Președinte al Organizației PNL București.
Astfel, liderii liberali vor apela la această măsură pentru că nu au găsit o formulă mai bună şi conform înțelegerii avute în momentul fuziunii celor două partide, conducerea Capitalei revine fostului PD, așa că vechii liberali așteaptă o nominalizare din partea lor.

Totodată, se poate apela la Vasile Blaga pentru că are creionată imaginea unui bun organizator, aceasta este ștampila care i s-a lipit de către presă după ce a condus mai multe campanii electorale ale fostului PDL.
Mai mult de atât, PNL vrea să recâștige şi încrederea electoratului bucureștean şi şi-a propus să aducă la sectoare președinți tineri, cu un aer proaspăt, dinamici, care pot comunica.

blank