Bilanţul prăbușirii blocului
Featured, International

Bilanţul prăbușirii blocului din Miami crește: 9 morți și peste 150 de dispăruți. Cauzele catastrofei rămân necunoscute

Bilanţul victimelor surpării unui imobil rezidenţial, Champlain Towers, joi, la Surfside, în apropiere de Miami, a crescut la nouă morţi, anunţă dumincă autorităţile, relatează AFP.

Bilanţul anterior anunţa cinci morţi şi 156 de persoane date dipărute.

”Am găsit alte patru corpuri între dărâmături şi rămşiţe umane”, a anunţat într-o conferinţă de presă primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava, potrivit News.ro.

Bilanţul prăbușirii blocului din Miami crește: 9 morți și peste 150 de dispăruți. Cauzele catastrofei rămân necunoscute

”Până în prezent, o persoană a murit la spital şi am găsit opt victime la faţa locului. Aşadar, pot confirma azi (duminică) faptul că bilanţul deceselor este nouă”, a precizat ea.

Căutările au fost complicate sâmbătă de un incendiu care a izbucnit în incinta în care imobilul de 12 etaje – Champlain Towers – s-a prăbuşit joi înainte de zori.

Fumul s-a răspândit printre moloz, iar unele zone de căutare erau inaccesibile potrivit primarului.

Pompierii le-au cerut locuitorilor din zonă să rămână acasă şi să închidă uşile şi ferestrele, pentru a se proteja de fum.

”Ne păstrăm speranţa. Căutăm persoane în viaţă între dărâmături. Aceasta este prioritatea noatră, iar echipele nostre nu s-au oprit”, a anunţat Daniella Levine Cava.

Israelul trimite experți și salvatori

Această catastrofă, la Surfside, în sud-estul Statelor Unite, rămâne pentru moment neexplicată.

Unul dintre corpurile găsite între dărâmături a fost identificat ca fiind Stacie Fang, mama unui băiat în vârstă de 15 ani, salvat joi dimineaţa. Transportată la spital, ea nu a supravieţuit, potrivit Miami Herald.

Între persoanele date dispărute se află nouă argentinieni, trei uruguayeni şi şase paraguayeni – inclusiv sora Primei Doamne din Paraguay – şi cel puţin patru canadieni, potrivit autorităţilor.

În pofida incendiului, salvatori, unităţi cu câini special antrenaţi şi macarale căutau frenetic în ruinele clădirii, de trei zile.

Israelul a anunţat sâmbătă că trimite la faţa locului, în ajutor, experţi şi salvatori.

”Vom face tot ceea ce putem pentru a ajuta la salvarea unor vieţi umane, a susţine comunitatea evreiască şi pe aliaţii noştri americani”, a anunţat ministrul israelian al Apărării Benny Gantz.

În oraşul Surfside se află o importantă comunitate evreiască, iar rabini au fost mobilizaţi să-i susţină pe locuitori evrei evacuaţi şi pe apropiaţi ai acestora.

În pofida mijloacelor desfăşurate, neliniştea familiilor, care se confruntă cu o aşteptare interminabilă, creşte.

Un memorial cu lumânări, flori şi aproximativ 40 de persoane date dispărute a fost ridicat în apropierea locului sinistrului.

”Prietenul mamei mele este acolo (sub dărâmături). Vrem să sperăm, dar trebuie să fim realişti. Următoarea etapă constă în a fi acolo pentru familii şi pentrua afla ce s-a întâmplat”, declară Mark, în vârstă de 55 de ani.

Un raport arăta încă din 2018 că blocul avea ”pagube structurale majore”

Nevoia unor explicaţii a cauzelor acestei catastrofe care a afectat aproximativ 55 de apartamente este tot mai apăsătoare.

Un raport cu privire la starea imobilului arăta, în 2018, ”pagube structurale majore” şi ”fisuri” în subsolul clădirii, potrivit unor documente publicate vineri seara de oraşul Surfside.

”Hidroizolaţia zonei de sub piscină şi a căii de acces a vehiculelor şi-a depăşit termenul de garanţie şi este necesar să fie îndepărtată complet şi înlocuită”, scria în acest document expertul Frank Morabito.

”Neînlocuirea hidrioizolaţiei în viitorul apropiat va conduce la extinderea exponenţială a deteriorării betonului”, avertizează el, cerând să se efectueze reparaţii ”în timp util”, însă fără să evoce riscul surpării.

Primarul comitatului Miami-Dade a dat asigurări că oraşul nu era la curent cu acest studiu şi a anunţat că un audit al imobilului şi tuturor clădirilor construite în urmă cu peste 40 de ani urmează să fie realizat în următoarele 30 de zile.


În centurl atenţiei se află şi alt studiu – realizat în 2020 – care arată că Champlain Towers, construit în 1981, s-a afundat cu aproximativ doi milimetri pe an din 1993 în 1999.

Autorul acestui studiu precizează, într-un comunicat comun cu universitatea sa, că această afundare a solului nu poate cauza, doar ea, surparea unui imobil.

Lucrări în vederea unei conformări a imobilului la norme erau, de altfel, în curs, la nivelul acoperisului, au declarat mai mulţi oficiali, estimând că este puţin probabil ca acestea să fie cauza surpării.

O anchetă cu privire la stabilirea cazuelor tragediei de la Surfside probabil că va dura luni de zile, avertizează unii experţi.

blank