Biden
Featured, International

Biden, după victoria în alegerile prezidențiale: „Este timpul să vindecam America”

Preşedintele ales al SUA Joe Biden şi-a început primul discurs ca preşedinte ales, rostit în Wilmington, Delaware, afirmând că poporul american şi-a exprimat clar opţiunea. El a avut un mesaj şi pentru susţinătorii lui Donald Trump, cărora le-a transmis că a venit timpul să vindece America, dând asigurări că va munci din greu şi pentru cei care l-au votat, şi pentru cei care nu l-au votat. Discursul său a fost precedat de cel al vicepreşedintelui Kamala Harris. Kamala Harris, prima femeie vicepreşedinte al Statelor Unite, prima persoană de culoare şi prima persoană cu descendenţă sud-asiatică care ajunge în această funcţie, a declarat în primul discurs ca viepreşedinte ales că americanii au ales speranţa, unitatea, decenţa şi adevărul. Ea s-a declarat convinsă că deşi este prima femeie într-o asemenea funcţie, nu este şi ultima. Harris a a adus un omagiu mamei sale, venită în SUA din India la 19 ani şi care a crezut cu tărie într-o Americă în care un astfel de moment este posibil. La finalul discursurilor,Biden şi Harris s-au reunit cu famiiile pe scenă, momentul încheindu-se cu focuri de artificii.

”Oamenii acestei naţiuni au vorbit şi ne-au asigurat o victorie clară”, a afirmat Biden, declarându-se copleşit de încrederea care i-a fost acordată.

El le-a transmis susţinătorilor lui Donald Trump că este timpul ca America să fie vindecată.

”Acum,pentru toţi cei care aţi votat pentru preşedintele Trump, vă înţeleg dezamăgirea în această seară. Eu însumi am pierdut de câteva ori, dar acum, să ne dăm unii altora o şansă”, a declarat Biden, adăugând că este timpul ca ambele părţi să se asculte reciproc, din nou.

”Trebuie să încetăm să ne tratăm oponenţii ca duşmani.nu sunt duşmanii noştri, sunt americani”, a completat preşedintele ales al SUA.

”Să ne acordăm unii altora o şansă”, a afirmat Biden.

”Acesta este momentul pentru a vindeca America”, a spus el, invocând învăţăturile Bibliei.

Preşedintele ales al SUA a dat asigurări că va munci la fe de intens şi pentru cei care nu l-au votat, ca şi pentru cei care l-au votat.

El s-a referit şi la soţia sa, Jill, afirmând că fără dragostea ei nu ar fi ajuns aici, iar celor cre lucrează în domeniul educaţiei le-a transmis că vor avea ”unul de-al lor” la Casa Albă şi că Jill Biden va fi o primă doammnă grozavă.

”Trebuie să refacem sufletul Americii”, a mai spus preşedintele ales.

„În seara aceasta, întreaga lume preveşte America, America este un far pentru întreg globul. Vom conduce nu doar prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru”, a subliniat el.


blank