Biden
Featured, International

Biden, după achitarea lui Trump, afirma, că democrația este fragilă

Joe Biden a declarat sâmbătă că, în pofida achitării lui Donald Trump în procesul său de impeachment, “fondul acuzaţiei nu a fost contestat” şi că atacul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie a arătat că “democraţia este fragilă”, relatează AFP.

“Chiar dacă votul final nu a dus la o condamnare, fondul acuzaţiei nu este contestat”, a declarat democratul după achitarea votată de Senatul SUA în al doilea proces de impeachment contra predecesorului său republican.

“Chiar şi cei care s-au opus condamnării, precum liderul minorităţii din Senat (Mitch) McConnell, cred că Donald Trump ‘şi-a abandonat ruşinos îndatoririle’ şi că ‘practic şi moral este responsabil pentru provocarea’ violenţei dezlănţuite la Capitoliu”, a mai apreciat Biden.

El a spus că se gândeşte la poliţistul de la Capitoliu Brian Sicknick, care a murit în urma violenţelor de pe 6 ianuarie, precum şi la ceilalţi care au rezistat cu curaj sau care şi-au pierdut viaţa.

De asemenea, Biden a elogiat curajul celor care au făcut efortul de a proteja integritatea democraţiei americane, inclusiv democraţi şi republicani, oficiali electorali, judecători, lucrători în secţiile de votare.

Acest trist capitol al istoriei noastre ne-a reamintit că democraţia este fragilă. Că ea trebuie mereu apărată. Că trebuie să rămânem mereu vigilenţi. Violenţa şi extremismul nu-şi au locul în America. Şi că fiecare dintre noi are datoria şi responsabilitatea, ca americani şi în special ca lideri, să apărăm adevărul şi să învingem minciuna ”, a afirmat Biden într-un comunicat.


blank