Bianca Rus
Featured, Life

Bianca Rus, dezvăluiri cutremurătoare despre fostul soț. Motivul divorțului: „Mulțumesc lui Dumnezeu, că am scăpat de un om violent”

Bianca Rus a povestit experiențele cumplite care au făcut-o să divorțeze de fostul soț, dar și motivul pentru care a slăbit 70 de kilograme.

Bianca Rus a decis să facă pasul decisiv în urmă cu trei ani, când a crezut că și-a găsit alesul în persoana unui afacerist.

Cei doi s-au căsătorit, însă vedeta nu bănuia pe atunci teroarea pe care urma să o trăiască alături de un bărbat care s-a dovedit a fi violent față de soție și cei din jur. Bianca Rus a mai declarat că fostul soț mai avea obiceiul de a consuma cantități considerabile de alcool, fapt ce îi accentua comportamentul agresiv. În prezent, frumoasa blondă este fericită că a scăpat din mariajul distructiv.

„Mă bucur, și îi mulțumesc lui Dumnezeu, că am scăpat de un om violent, un om care m-a agresat, un om care a agresat niște bătrâni și i-a amenințat că-i omoară, le-a distrus ușa, l-a luat poliția în cătușe de la bătrânii respectivi. Pe baza alcoolului, tot timpul era sub influența alcoolului. M-a agresat și pe mine, a spart totul în casă”, a declarat solista în perioada divorțului.

Bianca Rus: „Am ajuns la perfuzii, dar sunt pe drumul cel bun”

Bianca Rus a mai povestit și felul în care a reușit să slăească 70 de kilograme și să ajungă de la 120 kg la 50 de kg. Procesul a fost unul destul de haotic, inițial vedeta a ținut o dieta foarte strictă în care nu mânca mai nimic de frică să nu se îngrașe.

Acest comportament alimentar a avut consecințe negative asupra organismului ei, iar Bianca Rus a fost diagnosticată într-un sfârșit cu o anemie severă pentru care face tratament și în prezent.

Vedeta a ales până la urmă să facă o operație pentru micșorare a stomacului, procedură care a adus-o la greutatea mult dorită de 50 de kilograme.

„În Egipt, unde am stat două săptămâni, evitam să merg la restaurant de teamă să nu cumva să mă îngraș. Am făcut o anemie severă și am ajuns la perfuzii, dar sunt pe drumul cel bun.

Am 50 de kilograme, niciodată nu am avut kilogramele de astăzi. Tot timpul am avut probleme cu greutatea, tot timpul eram la dietă. Sătulă de ele, am decis să mă operez la stomac. Mă simt foarte bine, mă trezesc de dimineață, mă uit în oglindă și sunt fericită. Am motiv să mă uit încă o dată și să zâmbesc, îmi dau seama că de la 120 de kilograme se poate să ajungi la 50. Sunt mândră de cum arăt”, a declarat Bianca Rus, într-un interviu pentru CanCan.

blank