International, Stiri

Bernie Ecclestone, miliardară, Jay Rutland câștigă mai puțin decât un gunoier!

Tamara, fiica lui Bernie Ecclestone, şeful Formulei 1, are o avere de peste un miliard de lire sterline şi locuieşte într-o vilă de 45 de milioane de lire în vestul Londrei, însă soţul ei, Jay Rutland, câştigă mai puţin decât un gunoier, susţine tabloidul britanic The Sun.

24-tamara-1_79424bf774

Jurnaliştii din Regat au luat recent la puricat veniturile soţului miliardarei Tamara Ecclestone (30 de ani) şi se pare că acesta câştigă mai puţin chiar şi decât un gunoier. Mai exact, Jay Rutland (33 de ani) are venituri pe an de doar 18.131 de lire sterline, potrivit profitului pe care l-a declarat la firma lui de consultanţă. Suma câştigată de afacerist este mai mică chiar şi decât cea pe care o câştigă un gunoier, acesta având un salariu mediu de 23.450 de lire sterline pe an, mai mult cu 5.000 de lire decât soţul frumoasei Tamara.

Astfel, acesta trăieşte pe picior mare, alături de fiica miliardarului Bernie Ecclestone, şi susţine că în nici un caz nu s-a însurat cu Tamara pentru banii ei, însă cu toate acestea se pare că frumoasa brunetă este cea care întreţine casa, având în vedere cheltuielile uriaşe ale cuplului. Tamara şi soţul său i-au cumpărat fetiţei lor, Sophia, născută în luna martie, cinci cărucioare, în valoare de 5.000 de lire fiecare, suma depăşind cu mult venitul pe un an al lui Jay. Totodată, cuplul deţine un Ferrari de 300.000 de lire şi un Bentley de 123.000 de lire, iar anul trecut nunta celor doi a costat nu mai puţin de 7.000.000 de lire sterline.

blank