Actualitate, Stiri

Benzinarii lui Blejnar, ridicați de DIICOT

O rețea de evazioniști a fost destructurată, ieri, de anchetatorii de la „Crimă Organizată”. Printre suspecți se află și două nume care apar în dosarul Blejnar – Marta, ca protejați ai fostului șef al ANAF.

15-descindere-465x390

Polițiștii de la „Crimă Organizată” au descins, ieri dimineață, la cinci adrese din Timişoara şi nouă din Sibiu, căutând dovezi în cazul a 18 suspecți acuzați de evaziune fiscală cu produse petroliere. Prejudiciul probat până acum este de 34 de milioane de lei. Unul dintre capii rețelei și un alt membru al grupării apar și în dosarul Blejnar – Marta, ca protejați ai fostului șef al ANAF. Este vorba de Dumitru Ghișe, patronul benzinăriei Ana Oil, respectiv Dumitru Domnariu, fost consilier judeţean PDL de Sibiu, patronul lanţului de benzinării Euroil. Anchetatorii spun că Dumitru Domnariu este coordonatorul rețelei, acuzat în mai multe dosare penale tot de evaziune fiscală cu produse petroliere. Printre suspecți mai sunt cumnatul său, Adrian Nicoară, și soția lui Ghișe, Ana.

Metoda „Suveica”

Din ancheta DIICOT a reieșit că benzinăriile din Sibiu își înregistrau în contabilitate facturi, fără TVA. Facturile erau emise de mai multe firme din Timișoara. Exista un circuit extrem de bine pus la punct, susțin surse DIICOT, prin care societățile din Timișoara își emiteau în lanț facturi, prin metoda consacrată sub numele „Suveica”, pentru a se pierde urma mărfurilor care, în realitate, nu au fost niciodată tranzacționate. Toate societățile comerciale din gruparea evazionistă aveau aviz din partea Vămii. Pentru a masca prejudiciul adus statului, suspecții sunt acuzați că au falsificat inclusiv documente de recepție sau de însoțire a produselor petroliere intrate în țară. În locuința din Sibiu a uneia dintre suspecte, polițiștii au descoperit ștampilele și cardurile mai multor firme-fantomă, la care ajungeau banii, în urma pseudotranzacțiilor. Banii furați se încasau cu cardul din conturi, apoi erau împărțiți, cash, între cei care eludau sistemul fiscal și cei care le furnizau facturile false.

Unul dintre cei care asigurau legătura între grupările din Sibiu şi din Timişoara, Alexandru Bercu, care a preluat „afacerea” cu facturi de la tatăl său, a fost reţinut de poliţişti în Teleorman, unde plecase să pescuiască la Dunăre.

Sibiu în loc de Polonia

Noul dosar în care benzinarii sibieni sunt cercetați de procurori pare „copiat” după alte două, în care rechizitoriul a fost finalizat, iar procesele se află pe rolul instanțelor din Brașov și Târgu-Mureș. În dosarul de la Brașov, de exemplu, procurorii DIICOT au descoperit că în 2010, în nici patru luni, o rețea de benzinari, în care apar o parte din numele cercetate și acum au cumpărat peste 200 de cisterne de motorină, fără accize și fără TVA, cu destinația „antrepozite fiscale și societăți comerciale din Polonia”. Evident, motorina nu a ajuns decât în pompele benzinarilor din Sibiu. Pentru a ascunde traseul real al combustibililor, benzinarii au folosit facturi și alte documente emise de societăți la care asociați și administratori sunt oameni ai străzii. Mai mult, la o simplă verificare, polițiștii polonezi – solicitați de autoritățile române – au văzut că mașinile care ar fi transportat motorina în afara României sunt, de fapt, autoturisme personale, iar persoanele enumerate ca șoferi nu există.

blank