Lukaşenko
International

Belarusul „mimează” frica de Occident și cere ajutor Rusiei. Lukaşenko: „Nu şi-au învăţat lecţia”

Belarusul „mimează” frica de Occident și cere ajutor Rusiei. Dictatorul bielorus Alexandr Lukaşenko s-a plâns în fața dictatorului de la Moscova Vladimir Putin în legătură cu așa-zisele amenințări percepute din partea Occidentului.

„Situaţia este dificilă. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este poziţia conducerii poloneze”, a spus Lukaşenko în cursul unei convorbiri la Moscova difuzate la televizor.

Belarusul „mimează” frica de Occident și cere ajutor Rusiei. Lukaşenko: „Nu şi-au învăţat lecţia”

El a criticat manevrele militare desfăşurate în statele baltice şi staţionarea de unităţi suplimentare ale NATO în ţări învecinate cu Belarus.

„Au fost desfăşuraţi americani, iar germanii, ceea ce e uluitor, nu şi-au învăţat lecţia”, a declarat preşedintele belarus, într-o aparentă aluzie la cel de-al doilea război mondial, când soldaţii germani au invadat Uniunea Sovietică.

Republica Belarus a fost forţată să-şi întărească unităţile de lângă graniţă din cauza prezenţei militare sporite a NATO, a notat Lukaşenko, care este un aliat apropiat al lui Putin

„Dar nu avem planuri să luptăm nicăieri”, a ţinut el să adauge.

Atât Putin, cât şi Lukaşenko au negat că ar avea vreo intenţie de a ataca state europene. Relaţiile dintre Occident şi Rusia şi Belarus sunt tensionate, notează dpa.

Rusia, care a lansat de peste doi ani invazia din Ucraina, are staţionaţi mii de soldaţi în Belarus, iar Lukaşenko a permis Moscovei să folosească teritoriul ţării sale ca spaţiu de desfăşurare pentru atacuri asupra Ucrainei.

blank