Actualitate, Stiri

Becali: Sper să mă elibereze CEDO pentru tratament; când vine noul preşedinte, mă graţiază

3ew (5)

Gigi Becali a declarat, marți, că speră într-o decizie a CEDO prin care să îi fie permis să meargă la tratament, el susţinând că se vindecă mai greu, „cam în doi-trei ani, până la 1 decembrie, când vine noul preşedinte” şi îl graţiază, dacă „nu se ambiționează și tata Băse şi buf”.

George Becali le-a declarat jurnaliștilor, marţi dimineaţă, la revenirea la Penitenciarul Poarta Albă, că speră să fie liber după un an și jumătate de închisoare, urmând să depună o contestație la executare în dosarul Valiza deoarece fapta pentru care a fost condamnat s-a dezincriminat, conform noului cod penal.

„Dacă s-a dezincriminat, mă duc, fac contestație la executare în dosarul Valiza, se constată că s-a dezincriminat, se descontopesc faptele. A luat șase luni la contopire. Cade Valiza, cad și cele șase luni, rămâne Becali cu trei ani. Mai muncesc două, trei luni – scădere, mai scriu încă o carte de religie și încă una de sport și scad din doi ani încă șase luni și rămân cu un an jumătate. Și ies peste șase luni și cu asta basta”, a declarat Georghe Becali.

El a spus că este posibil chiar să iasă și mai repede, în urma unei decizii a CEDO, bazată pe un articol potrivit căruia persoanele grav bolnave și care nu pot fi tratate în rețeaua penitenciarelor trebuie lăsate să se trateze în libertate.

„Peste două săptămâni face Dumnezeu un semn spre mine și mă eliberează de la CEDO, pe regim de urgență. Că nici avocații habar n-au. E un articol, numărul trei mi se pare, că nu poți să ții omul bolnav grav în pușcărie. Că eu am certificat medical. Nu se poate vindeca omul în pușcărie, obligă statul român să ia măsuri. Adică i-a încălcat dreptul ăsta și să se repare. Procurorul general, ministrul de Justiție, face demersuri la Curtea Supremă, să repare. Și spune «Dați-l afară din pușcărie, să se vindece și după aia să vină înapoi». Și eu mă vindec mai greu… cam în doi, trei ani. Mă vindec până la 1 decembrie, când vine noul președinte și pac, Becali grațiere. Dar cine știe. Poate se ambiționează și tata Băse, și buf”, a mai spus finanțatorul Stelei.

Gigi Becali s-a întors marţi dimineaţă, la Penitenciarul Poarta Albă, după permisia de 24 de ore, el declarând la intrarea în unitatea de detenţie că a fost acasă, şi-a liniştit familia că este sănătos, nu este „chelios, bătrân sau slăbit”.

blank