Featured, Sport

Becali a facut marele anunt, dar nu a semnat inca: FCSB are antrenor nou

Becali după plecarea lui Nicolae Dică din funcția de tehnician la FCSB.Latifundiarul din Pipera a confirmat că s-a înţeles cu Mihai Teja, dar spune că acesta încă nu a semnat contractul. Totuşi, dacă nu se va întâmpla nimic ieşit din comun, acesta îşi va „da cu pixul” pe înţelegerea oferită de vicecampioana României. Teja e alesul, după ce Becali a negociat şi cu Dan Alexa.

„Da, aşa este, dar încă nu a semnat. Eu cred că ne-am înţeles”, a spus Becali, conform site-ului sport.ro. Contractul propus de Becali se întinde pe o perioadă de un an şi jumătate, cu un salariu de 10.000 de euro pe lună. Alături de Teja, la FCSB ar putea ajunge şi Iulian Cristea, şi Carlos Fortes (ambii 24 de ani), de la Gaz Metan, conform Mediafax.

FCSB negociază în aceste zile şi transferul lui Andrei Cristea de la Iaşi, Becali mizând pe experienţ fostului său fotbalist. În ceea ce priveşte antrenorul, FCSB, prin vocea lui Gigi Becali, a negociat şi cu Dan Alexa, acum la Dunărea Călăraşi, dar în cele din urmă a fost preferat Mihai Teja, care văzut drept favorit până la şi casele de pariuri.

La final de 2018, FCSB se află pe locul doi în clasamentul din Liga 1 Betano, cu 40 de puncte, la şase lungimi distanţă de liderul şi campioana en-titre, CFR Cluj. La reluarea campionatului, în februarie, au mai rămas de disputat cinci etape până la intrarea în play-off. Până acum, echipa care a terminat sezonul regulat pe primul loc a câştigat şi campionatul.

blank