Featured, Showbiz

BBC și Netflix negociază cu David Beckham pentru un show tv culinar

David Beckham este în discuţii pentru propriul show TV culinar. Emisiunea ar putea fi difuzată pe BBC sau Netflix, iar fostul fotbalist este sprijinit în proiect de prietenul său, chef Gordon Ramsay.

Încurajat de acesta, David s-a gândit că ar putea găzdui şi el un show culina

David Beckham şi-a încântat fanii în timpul carantinei, publicând imagini cu diverse mâncăruri pe care le-a gătit, iar acum ar putea să-şi demonstreze calităţile de bucătar şi în streaming, scrie Mediafax.

Fostul fotbalist, în vârstă de 45 de ani, va produce singur emisiunea, prin compania sa Studio 99.

David este foarte pasionat de gătit şi a recreat unele reţete pe care le are de la mama sa, de multe ori împreună cu fiica sa, Harper, în vârstă de opt ani. Mai mult, de ziua sa (e născut pe 2 mai 1975), acesta a primit cadou multe oale şi tigăi.

Netflix a început să anuleze abonamente. Care sunt utilizatorii care rămân fără acces la reţeaua de streaming
Compania Netflix a luat decizia de a anula abonamentele utilizatorilor inactivi, dacă aceştia nu utilizează serviciul.

Netflix va începe să întrebe utilizatorii inactivi dacă doresc să îşi păstreze calitatea de membri, iar dacă nu primeşte răspuns, compania va anula automat serviciul.

Decizia a fost luată pentru ca oamenii să nu plătească un servicu pe care nu îl folosesc.

Rezultatele inedite ale unui studiu legat de utilizatorii platformei Netflix
Clienţii companiei Netflix raportează mai puţine probleme tehnice decât cei ai platformelor de streaming rivale, potrivit unui studiu recent citat de Bloomberg, relatează Mediafax.

Netflix a surclasat Hulu şi Disney +, deţinute de compania Walt Disney, ale căror clienţi au raportat mai multe probleme tehnice.

Pe următoarele locuri în acest top s-au situat Amazon Prime şi YouTube TV, al Google.

În momentul în care multe ţări au impus restricţii de circulaţie în contextul pandemiei, au existat temeri că Netflix va ceda tehnic din cauza presiunilor.

De altfel, compania, la fel ca alte platforme, a redus din calitatea conţinuturilor video în Europa şi în alte zone, pentru a nu suprasolicita reţelele de internet. Însă reprezentanţii companiei spun că procesul a fost unul lent, care nu i-a afectat pe clienţi.

 

blank