Social, Stiri

Bătrâni, aduşi cu DUBA la audieri în Dosarul “Referendumul”

Mai mulţi bătrâni din Teleorman au fost duşi cu dubele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiaţi în Dosarul fraudării referendumului, transmite România TV. Bătrânii, unii trecuţi de 80 de ani, au fost luaţi de acasă şi duşi să dea declaraţii. Oamanii sunt martori în acest dosar şi până acum nu s-au prezentat la termenele la care au fost citaţi, situaţie în care procurorii au fost nevoiţi să aducă mandat de aducere.

babe_11825000

La primele ore ale dimineţii, bătrânii s-au trezit cu jandarmii la poartă pentru că nu s-au prezentat atunci când au fost citaţi ca martori în Dosarul “Referendumul”.

“Nu am dormit dormit toată noaptea cu gândul să viu”, a spus o bătrână.

Cei aduşi în faţa instanţei au susţinut că nu au votat în anul 2012, dar că nu ştiu exact despre ce e vorba.

“Nu, nu am votat… Ne-a chemat că n-am votat”, a spus, încurcată, o altă martoră.

După ce toţi cei 12 martori au dat declaraţii în faţa instanţei, oamenii au fost urcaţi din nou în dubă şi duşi înapoi în localităţile din Teleorman.

În dosarul referendumului, au fost trimişi în judecată 74 de inculpaţi.

Marius şi Simona Preduţ au fost condamnaţi cu suspendare, cu un termen de 3 ani şi şase luni sub supraveghere, având în vedere faptul că aceştia şi-au recunoscut vinovăţia. De asemenea, instanţa a decis anularea a opt voturi falsificate, din lista de la secţia de votare 105 din Piatra-Olt. Un complet de cinci judecători a menţinut o decizie dată în ianuarie 2014 de un alt complet tot de la instanţa supremă, hotărârea fiind definitivă.

Marius şi Simona Preduţ au fost membri în Biroul Electoral al secţiei de votare 105 în oraşul Piatra Olt, ei fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de falsificare prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

“Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale”, arată DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/primarii/activiştii de partid, mai precizează DNA.