Sport, Stiri

Bătaie între suporteri în Centrul Vechi

Cinci fani maghiari au fost reţinuţi azi-noapte. Cinci suporteri unguri au fost ridicaţi din Centrul Istoric al Capitalei, în noaptea de joi spre vineri, după o altercaţie cu un grup de români, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţie Locale Bucureşti, Răzvan Popa.

Potrivit lui Răzvan Popa, în jurul orei 03:40 a avut loc o altercaţie între aproximativ 30 de suporteri unguri şi un grup de români, mai puţin numeros. În timpul scandalului aceştia s-au îmbrâncit şi au aruncat cu sticle.

centrul istoric„În urma incidentului, cinci suporteri maghiari au fost predaţi Secţiei 10 Poliţie, iar un român a fost amendat pentru tulburarea liniştii publice”, a declarat Răzvan Popa.

Acesta a mai spus că, din ordinul primarului general Sorin Oprescu, Poliţia Locală a mobilizat mai multe echipe formate din agenţi de circulaţie şi de ordine publică, care vor acţiona în special în Centrul Istoric, iar 12 patrule călare are vor fi în zona Arenei Naţionale, unde va fi disputată partida România-Ungaria.

Purtătorul de cuvânt al Poliţie Capitalei, Emilia Mihai, a declarat că singurul incident care a implicat Poliţia Centrului Istoric în noaptea de joi spre vineri a fost o divergenţă izbucnită între doi cetăţeni români, unul suporter al echipei Steaua şi celălalt susţinător al echipei Dinamo Bucureşti.

suporteriMeciul de fotbal România-Ungaria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, va avea loc vineri, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.

Aproximativ 2.900 de suporteri unguri vor veni la Bucureşti pentru meciul cu România, au anunţat organizatorii partidei.

Echipa antrenată de Victor Piţurcă este în prezent pe locul trei, la un punct de Ungaria (locul secund), şi are nevoie de victorie, coroborată cu măcar un egal în faţa Turciei, marţi, tot în Capitală, pentru a fi în cărţile calificării la baraj.

blank