Pe vremuri foarte buni prieteni, Botezatu și Bogdan Vlădău au ajuns acum să-și împartă pumni și vorbe grele.
Cel mai nou burlac în emisiunea prezentată de Cătălin Botezatu, Bogdan Vlădău părea un pretendent foarte potrivit acestui gen de emisiune.
Se pare, însă, că lui Cătălin nu prea i-a plăcut felul în care s-a prezentat acesta și a reacționat într-un mod destul de neplăcut. Motivul? După părerea designerului, Vlădău nu a fost îndeajuns de stilat pentru emisiunea cu pricina, comportându-se ca un om normal, cu destul de multă modestie. Ce a urmat între ei este destul de greu de imaginat, pentru că, dacă ne luăm după declarațiile concurentelor, cei doi și-ar fi împărțit multe vorbe grele într-o cameră privată, urmând chiar și o serie de pumni, care i-au trădat atunci când au ieșit nervoși din încăpere. Amândoi au apelat la beneficiile fondului de ten pentru a-și masca urmele de violență, ceea ce nu a fost prea plăcut nici pentru producători și nici pentru reclama proastă pe care au reușit să și-o facă. R.E