Politic, Stiri

Băsescu petrece, până la urmă, revelionul în secuime

Băsescu petrece, până la urmă, revelionul în secuime

După ce a declarat sus şi tare, ba şi răspicat, că petrece revelionul la Predeal, preşedintele Traian Băsescu a cotit-o niţeluş, cum a mai făcut şi altă dată, a reevaluat, a analizat, a dezbătut cu sine şi s-a răzgândit: acum îl prinde 2013 în secuime, la Covasna. Nu la Predeal. El a descins aici, la vila de protocol, adus cu elicopterul, împreună cu soţia. Cele două fiice şi ginerele ajung la Covasna pe 31 decembrie. În afară de ei, Băsescu ar mai avea alături în noaptea de revelion şi finii. O fi şi Falcă? O fi şi Medeleanu? După cum a declarat chiar el, Băsescu nu a mai invitat pe nimeni din PDL, alături de el. Ca altă dată, când răsuna valea de chiotele lor… Vorba vine… Nici măcar pe femeile despre care se spune că sunt, desigur, din punct de vedere politic, ale lui, nu le-a invitat. Nici Udrea nu e invitată. Cel puţin, asta ştim la acest moment. Dacă Udrea apare călare pe mătură la Covasna, vă anunţăm. Suntem în filaj pe lângă vila prezidenţială. Între timp, până vine revelionul, preşedintele a dat o raită până la Sfântul Gheorghe, unde a mâncat un gulaş. Prima doamnă a fost cadorisită cu flori. Şi, pentru cultura voastră generală, iată ce mănâncă preşedintele nostru de revelion: „ficat de gâşcă cu vişine şi reducţie de vin roşu, somon la grătar cu sos de lămâie, pulpă de raţă umplută cu ciuperci de pădure şi sos cumberland, muşchi de vită cu sos bearnez şi creveţi”, după cum scrie în meniul restaurantului. La aperitiv vor fi brânzeturi franţuzeşti, iar ca desert meniul include Gazpacho de pepene galben cu îngheţată de iaurt şi Millefeuille. De asemenea, pe masă vor fi, pe lângă şampanie, mai multe sortimente de vinuri româneşti. De whisky, meniul nu zice nimic. Nici de cuburile aferente de gheaţă. Şi, rămâne cum am stabilit: revelionul la Covasna… Că doar n-o face ditamai preşedintele ţării naveta în noaptea dintre ani, până la Predeal, unde zicea întâi că se petrece… Şi, ce dacă a zis? N-a mai zis altele şi altă dată? Ne punem în furci dintr-atâta lucru? Om trăi şi om vedea ce-o mai fi…