Politic

Băsescu indică handicapul PMP

Stabilirea listelor PMP pentru alegerile locale va mobiliza partidul, a declarat, duminică, fostul preşedinte Traian Băsescu, in opinia caruia PSD şi PNL ‘nu stau atat de bine’ pe cat arata sondajele.
traian-basescu
„Terminaţi alegerile şi, primul lucru, lansaţi listele de consilieri. Întrebaţi-i pe cei care doresc să fie consilieri, înscrieţi-i pe liste în ordine alfabetică, aveţi criterii stabilite de pontare a celor care doresc să fie consilieri şi primari, să candideze la alegerile locale. Faceţi-o, pentru că nu mai este timp, iar marele handicap pe care îl are partidul este că, din nou, este puţin cunoscut”, a declarat Traian Băsescu, la o întrunire a PMP, care s-a desfăşurat la Bascov (Argeş).
Fostul preşedinte consideră că stabilirea listelor de consilieri şi primari va mobiliza partidul şi candidaţii, indiferent dacă aceştia sunt „mai tineri, pensionari”, este important să fie dedicaţi „muncii politice” şi alegătorilor.
 
„În actualele partide, mă refer la cele două partide mari, fie că vorbim de PSD sau PNL, există sentimentul că sunt de nebătut. Îi mai păcălesc şi ăştia cu sondaje, că au câte 40% şi cresc şi când nu fac nimic sau cresc când fac lucruri rele. Uitaţi-vă la ei, că sunt arondaţi sociologii ăştia care prezintă sondaje, sunt arondaţi partidelor. Dar sigur că nu stau atât de bine cum îi prezintă sondajele”, a comentat Băsescu.
blank