Politic

Băsescu, despre sprijinul dat de Vanghelie pentru campania fiicei sale

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a afirmat că susţinerea financiară oferită de către Marian Vanghelie pentru campania la alegerile europarlamentare din 2009 a fiicei sale, Elena, este o poveste spusă de un delator ce apare în dosarul primarului sectorului 5, fără credibilitate.

basescu_enational_ro_28674800

Am văzut declaraţia şi am văzut exact o poveste ca aceea a răspopitului de la Antena 3 (Mihai Gâdea – n.red.) despre cum traversam eu cu barca lacul Floreasca secat. Exact acelaşi tip de poveste este legată de semnăturile pentru fiica mea că ar fi costat 15 lei semnătura, adică peste 3 euro. Daţi-mi şi mie un colţ de stradă şi liste că semnez pentru oricine. Mie mi se pare că s-a ajuns la o limită a stupidităţii„, a comentat Traian Băsescu.

El a negat veridicitatea afirmaţiilor făcute de omul de afaceri Marin Dumitru, cel care l-a turnat pe Vanghelie la DNA. „Spun delatorii, cei de teapa răspopitului„, a mai spus fostul preşedinte.

Marian Vanghelie a avut legături cu familia Băsescu, potrivit unui document al Înalţii Curţi de Casaţie şi Justiţie. „În primăvara anului 2014, inculpatul (Marian Vanghelie – n.r.) i-a cerut (lui Marin Dumitru, denunțător – n.r.) să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, banii necesari acestei activităţi fiind scăzuţi din comisionul ce-i era cerut, exemplificând că despre aceasta cunosc Apreutesei Viorel, Glăvan Costel şi alţi angajaţi, suma plătită pentru cele 9.000 semnături strânse fiind de câte 15 lei/ semnătură”, se menționează în motivarea instaței supreme.

„Cu referire la altă sumă plătită cash, Dumitru Marin a relatat că în anul 2012, când fiul inculpatului şi-a serbat majoratul, i-a dat aproximativ 95.000 euro cash”, se mai arată în motivare.

Elena Băsescu a reacționat, pe Facebook, la informaţiile care apar în motivarea judecătorilor ICCJ de arestare a lui Marian Vanghelie, potrivit cărora primarul sectorului 5 ar fi dat bani pentru campania sa la europarlamentare.

„Referitor la informațiile apărute în presă, conform cărora Marian Vanghelie ar fi strâns semnături pentru candidatura mea la alegerile europarlamentare din 2014, vreau să fac următoarele precizări.

Nu am cerut niciodată nimănui să-mi strângă semnături contra cost, cu atât mai puțin lui Marian Vanghelie sau celorlalți oameni invocați în documentele citate în presă. De altfel, pe aceștia nici măcar nu îi cunosc.

Reamintesc tuturor că nu am candidat la alegerile europarlamentare din 2014. În aceste condiții, invocarea numelui meu este nejustificată”, scrie EBA, pe Facebook.

Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie împreună cu vărul său, Mircea-Sorin Niculae. În același dosar, Adrian Murgoci (șoferul lui Vanghelie), Laura Ciocan (director Economat Sector 5 SRL) și soțul acesteia, Sorin Ciocan, sunt cercetați sub control judiciar.

blank