Actualitate, Featured

Băsescu are, iar, probleme cu justiţia. Iată ce dosar vor judecatorii să-i redeschida

Fostul președinte Traian Băsescu se află la momentul transmiterii acestei știri la sediul ÎCCJ, unde se judecă redeschiderea unui dosar penal. Acest dosar este din perioada când acesta era primar al Capitalei.

Dosarul fusese deschis la Judecătoria Sectorului 5, însă magistrații au decis declinarea la ÎCCJ.

„Am venit din respect pentru justiție”, a spus Băsescu.

Fostul președinte a vorbit și despre subiectul zilei, și anume decizia CCR pe completurile de trei judecători. Traian Băsescu a susținut că judecătorii ar trebui să facă anumite cursuri specializate.

„(…)Pot spera la neutralitate. Asta însă nu poate fi analizată negativ ca soluție, în condițiile în care această secție a făcut o mare prostie. Primul lucru de care s-a apucat a fost să ceară dosarul TelDrum de la DNA la Parchetul General. Deci a discreditat o inițiativă bună din capul locului. Mi-e greu să vă spun, dar am văzut motivarea. O plângere anonimă, care implica un procuror…deci, absolut penibil.”, a mai spus Băsescu.

blank