Politic, Stiri

Băsescu ameninţat cu mătura?

Băsescu ameninţat cu mătura?

A făcut Băsescu ce a făcut şi ne-a atras pe toţi într-o capcană teribilă. S-a dus, dând sfoară-n ţară, la Covasna, ca să petreacă revelionul, a mai chemat-o şi pe Udrea – sarea şi piperul, cum ar veni – ca să înghiţim nada mai bine, l-a adus şi pe finul Falcă de la Arad de umplutură – sau nu – şi, gata, ingredientele unei manipulări grosolane au fost deja amestecate şi puse în oală, iar oala băgată la cuptor. La foc mic… Să nu dea pe de lături. Şi, la Covasna, atât Băsescu, cât şi Udrea, au dat declaraţii, au vorbit, s-au plimbat, s-au pozat lângă omul de zăpadă, care deja a făcut înconjurul ţării, după ce EBA a postat mai multe poze cu el, cu omul de zăpadă, dar şi cu familia, pe contul de Twitter. Adică înţelegeţi ce au făcut ‚mnealor? Ieşiţi răstigniţi de la alegerile de anul trecut, Udrea şi Băsescu au pozat, prin intermediul presei, în cei mai umani şi familişti şi normali oameni. Până şi meniul restaurantului de patru stele, unde au benchetuit, a făcut obiectul jocului de popularitate şi populism, pe care ei l-au pus în scenă. Cum să mănânce preşedintele delicatesurile – pe sistemul succesuri – pe care le oferea restaurantul? Nooooo…. Ce, Băsescu şi ai lui sunt MRU să mănânce vită kobe? Asta ar fi tras în jos imaginea atent modelată în laboratoarele consilierilor sau chiar în capul preşedintelui şi, umanitatea excesivă afişată acuma, cu revelionul, ar fi căzut în cap şi şi-ar fi rupt gâtul. Toată presa a muşcat fără milă, fără regrete, fără bănuieli, nada. Încă o dată Băsescu a învins. Şi, dacă tot am muşcat din nadă, să dăm otrava pe gât până la fund. Spuneam că familia prezidenţială, apoi şi Udrea cu Cocoşul s-au pozat lângă omul de zăpadă cu mătura cât casa, şi au postat poze pe net cu ei. Acuma, bine, după ce ne-au întins capcana tenebreoasă, s-au pozat, că aşa face tot omul în vacanţă. Bine, au pus şi poze pe net, ca să vadă prietenii, duşmanii şi, mai ales, nehotărâţii în materie de politică şi voturi şi să zică: ia uite, nene, ce preşedinte omenos şi uman avem. E bine, înţeleg astea. Înţeleg şi că foloseşte elicopterul ca pe taxi, deşi fiicele prezidenţiale au venit, uman, la Bucureşti, cu maşinile personale, nema elicopter. Dar nu pricep de ce soţia, fiicele, ginerele lui Băsescu l-au pus pe el, pe domnul preşedinte, chiar în bătaia măturii imense. Ce înseamnă asta? Vor să îi tragă Yeti vreo smetie cu mătura aia de să-l tuflească maximum? Mătura înseamnă că, în anul ăsta, huşti, huşti, îl mătură şi îl pune pe făraş pe ditamai preşedintele? Deşi, dacă mătura e proastă, bătătura rămâne murdară, nemăturată adică. Şi mai bine foloseşti un aspirator. Mda… Nu înţeleg şi pace. De ce e mătura chiar în spatele Băsescului? Hai, ne-a şmenărit pe toţi, şi pe noi, că am căzut în capcana lui, şi pe voi, că aţi dat curs ştirilor transmise de noi. Dar eu cred că i se pregăteşte ceva cu mătura aia. Nu-i a bună. Voi ce ziceţi?