Bărbat
Actualitate, Featured

Bărbat ucis și aruncat pe un teren viran din București. Ucigașul și-a transportat victima înfășurată într-un covor

Un bucureștean a fost reținut, miercuri seară, după ce a fost acuzat că și-a ucis un prieten pe care l-a înfășurat apoi într-un covor și l-a dus pe un teren viran. Crima a fost descoperită după ce familia unui bărbat ucis a anunțat că a dispărut de aproximativ o lună.

Potrivit unor surse judiciare, la data de 25 august rudele unui bărbat ucis pe nume Valentin Toma, în vârstă de 53 de ani, au anunțat Poliția Sectorului 2 cu privire la faptul că bărbatul a dispărut de aproximativ o lună.

Polițiștii au mers la adresa dispărutului și au găsit în casa acestuia urme de sânge în mai multe locuri. Convinși că persoana dispărută a fost victima unei infracțiuni grave, judiciariștii au anunțat Serviciul Omoruri. În numai câteva ore, polițiștii au identificat un bărbat care obișnuia să bea împreună cu Toma. După mai multe întrebări, acesta a recunoscut că și-a omorât prietenul, după care l-a înfășurat într-un covor și l-a cărat în spate până pe un teren viran, situat la două străzi distanță.

Victima a fost ucisă cu ciocanul
Dumitru Roșu a recunoscut faptul că l-a ucis pe bărbat după ce l-a lovit cu un ciocan în cap, de mai multe ori, însă nu ar fi putut să explice exact motivul conflictului, în condițiile în care atât el, cât și victima, consumaseră o cantitate mare de alcool.

„În baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că în urmă cu aproximativ o lună, persoana decedată ar fi avut un conflict cu un cunoscut al său, un bărbat de 53 de ani, iar acesta l-ar fi lovit și ulterior abandonat pe terenul viran.
Cel în cauză a fost depistat și audiat, procurorul criminalist dispunand reținerea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri”, a anunțat Poliția Capitalei.

blank