Brexit va lovi economia mai puternic decât pandemia COVID
Featured, International

Banca Angliei crede că Brexit va lovi economia mai puternic decât pandemia COVID

Economistul Michael Saunders, membru al Comitetului de Politică Monetară al Băncii Angliei, a declarat că efectele pe termen lung ale Brexit ar putea avea un impact mai mare asupra companiilor britanice decât pandemia de COVID-19.

Declarația oficialului este una asemănătoare cu cea a guvernatorului Băncii Angliei, Andrew Bailey, care a spus luni că un Brexit fără acord ar putea produce efecte mai dăunătoare asupra economiei naționale decât pandemia, iar impactul ieșirii țării din Blocul comunitar fără un acord comercial cu UE ar putea fi resimțit de britanici timp de decenii de acum încolo.

„Companiile vor trece peste efectele pandemiei de COVID-19, acestea fiind temporare, dar efectele pe termen lung ale Brexit ar putea fi chiar permanente”, a declarat Saunders în cadrul unui interviu acordat TheBusinessDesk.com, citat de site-ul agenției de presă Reuters.

Cu toate acestea, Saunders a declarat că este foarte puțin probabil ca economia britanică să se confrunte cu perioade lungi de recesiune.

„Nu trebuie să ne îngrijorăm foarte mult în acest moment cu privire la o eventuală recesiune. Am avut o revenire importantă în trimestrul al treilea și vom avea o scădere în trimestrul al patrulea, dar estimăm o scădere economică de doar 2%”, a spus oficialul.

Timpul pentru semnarea unui acord, din ce în ce mai scurt
Au rămas mai puţin de 40 de zile înainte de 31 decembrie, când se va încheia perioada de tranziţie post-Brexit după care Regatul Unit – care a ieşit oficial din UE pe 31 ianuarie – va înceta să aplice normele europene.

Europenii au considerat mereu sfârşitul lui octombrie ca dată limită după care nu mai este posibil pentru PE să ratifice un text.

Un acord comercial trebuie teoretic să fie dezbătut în mai multe comisii, înainte de a fi supus unui vot în plenară la finalul unui proces lung şi complex, notează Agerpres.

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Marea Britanie speră să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană în ceea ce privește relațiile comerciale de după încheierea perioadei de tranziție post-Brexit.

Anunțul a fost făcut miercuri de către ministrul britanic pentru Mediul de Afaceri, Alok Sharma, care a atras însă atenția că Blocul comunitar trebuie să înțeleagă că acum Marea Britanie este o națiune suverană și trebuie să o trateze ca atare.


blank