Editorial, Stiri

Băieţi, uneori trebuie interceptate şi convorbirile de care nu aveţi voi nevoie!

Moartea unor doctori nu interesează… serviciile!

editorial radu_zamfir

Joia trecută, Teodor Meleşcanu, şeful Serviciului de Informaţii Externe a declarat ceva şocant, trecut prea uşor cu vederea: ”Tot ce e semnal audio, video şi aşa mai departe şi iese în atmosferă este interceptat. Şi noi facem asta, şi toată lumea”.

Omul a spus-o pe şleau! Serviciile secrete ascultă pe toată lumea! Desigur, convorbirile sunt interceptate, dar nu toate sunt şi urmărite. Sunt anumite cuvinte cheie, cum ar fi bombă, terorist, al qaeda etc. care odată lansate în eter, haţ! intră în atenţia serviciilor…

Societatea civilă a reclamat constant că, în afară de problemele de securitate (un cuvânt de tristă amintire în România) serviciile de informaţii interceptează şi informaţii private legate, de pildă, de idei de afaceri, date cu caracter strict personal etc. pe care le folosesc în interes propriu. Adică interes propriu nu pentru instituţie, ci pentru băieţi cu ochi albaştrii, personal.

În rest, aceste persoane nu fac nimic, se scobesc sub unghii. Aşa se face că strigătul de disperare ”murim!”, lansat luni seara timp de cinci ore de medicii prăbuşiţi în Apuseni, nu a fost băgat în seamă de nici unul dintre serviciile secrete care ne ”interceptează” convorbirile timp de 24 de ore din 24! De ce? Pentru că erau informaţii de care ei nu aveau nevoie!

Ca să vă fie clar, serviciile secrete, STS, Armata şi Ministerul de Interne deţin o tehnologie prin care pot localiza un telefon în căteva minute fără a mai avea nevoie de triangulaţie, celebra triangulaţie de care s-a făcut atâta caz… Nu i-a interesat, pur şi simplu!

blank