Stiri

AZI E SARBATOARE MARE: INALTAREA SFINTEI CRUCI!

Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, prăznuită în data de 14 septembrie, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, iar credincioșii sunt îndemnați să țină post, să se roage și mai ales să facă fapte bune, a declarat, pentru Jurnaliștii, preotul Eugen Tănăsescu.

„Credința se demonstrează prin fapte. Ar fi bine ca în acestă zi să ne urcăm și noi, creștinii, pe cruce alături de Mântuitor. Dar nu în sens fizic, ci să ne răstignim apucăturile rele, lucrurile din noi care nu ne lasă să ne mântuim” a declarat preotul Eugen Tănăsescu.

La sate, ziua de 14 septembrie este considerată data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei, zi în care se strâng plante tămăduitoare sau afrodisiace.Astronautii rusi si navele spatiale sunt binecuvantati de preotii ortodocsi

Marchează începutul culegerii viilor

Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui, potrivit Mediafax.

Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.

A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Ritualuri de fertilizare

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot în această zi, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

blank