Azerbaidjan
International

Azerbaidjan se alătură exercițiului multinațional „Agile Spirit 2023” din Georgia

Azerbaidjan a decis să se alăture exercițiului militar multinațional „Agile Spirit 2023” din Georgia.

Azerbaidjan se alătură „Agile Spirit 2023”. Ministrul Apărării din Georgia a anunțat că țara sa găzduiește exercițiul multinațional „Agile Spirit 2023” pentru a unsprezecea oară, potrivit Civil.ge.

Azerbaidjan, printre cele 22 de țări participante

La 21 august, comandantul Forțelor de Apărare Georgiei, generalul-maior Giorgi Matiashvili și ministrul adjunct al Apărării, Grigol Giorgadze, au salutat participanții din 22 de țări. Deschiderea oficială s-a desfășurat la Centrul Comun de Instruire și Evaluare NATO-Georgia (JTEC). Exercițiul se va încheia pe 1 septembrie.

Potrivit informațiilor primite de Civil.ge de la Ministerul Apărării, exercițiul va fi condus de Comandamentul de Vest al Forțelor de Apărare Georgiei. Agile Spirit 2023 este diferit, distinct și executat la scară largă, în comparație cu exercițiile anterioare. Zona de exerciții include atât estul, cât și vestul Georgiei. În acest an, participă 22 de țări membre și partenere NATO, trei organizații și 3.600 de militari, inclusiv Iordania, pentru prima dată.

Țările care participă la exercițiu sunt: ​​Georgia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Regatul Unit, Azerbaidjanul, Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Iordania, Letonia, Lituania, R.Moldova, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Spania și Japonia.

Organizațiile participante sunt Divizia Multinațională – Sud-Est (MND-SE), Brigada Lituania-Polonia-Ucraina (Brigada LITPOLUKR) și Batalionul Multinațional de Poliție Militară NATO (MNMPBAT NATO).

Antrenament interagenție

Anul acesta, Agile Spirit 2023 a dobândit statutul de antrenament interagenție, întrucât Batalionul Forțelor de Operații Speciale – Vest va desfășura un antrenament combinat cu unitățile statelor membre NATO împreună cu Echipele de îmbarcare ale Gărzii de Coastă d la Departamentul de Protecție a Frontierei din cadrul Ministerului Afacerile interne al Georgiei, în Poti, Rezervația Națională Kolkheti.

În plus, Agile Spirit 2023 va evalua pentru prima dată Forța operativă multinațională pentru operații speciale (GEO-POL MNSOLTG), care va participa la rotația din 2024 a Forței de răspuns NATO (NRF).

Agile Spirit 2023 este conceput pentru a crește interoperabilitatea la nivel tactic între Forțele de Apărare ale Georgiei, forțele comune ale SUA și forțele aliate și partenere pentru a perfecționa și întări capacitățile operaționale în timpul planificării și executării operațiunilor într-un mediu multinațional.

(Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR)

blank