Actualitate, Stiri

Avocata Alinei Bica a depus un document la instanţă

Alina Bica vrea să scape de închisoare în dosarul retrocedărilor cu un document bombă depus în intanţă.

bica-00338200_79206300

Avocata fostei şefe de la DIICOT a prezentat un document care ar proba faptul că terenul de la Snagov despre care procurorii DNA spun că a fost primit drept mită de la Dorin Cocoş nu aparţinea de fapt fostei soţii a lui Cocoş.

Potrivit documentului, Olguţa Chiriac, prima soţie a lui Dorin Cocoş, ar fi intrat în posesia terenului abia în 2012, iar fapta cu ANRP a fost săvârşită în 2011.

În acest document se vede foarte clar că mita pe care se presupune că ar fi primit-o doamna Bica este sub nişte semne mari de întrebare. (…) Sper să ne audă cineva, să vadă acest document şi să ia în considerare că ce se întâmplă acolo în dosar nu este în regulă„, a spus avocata Laura Voicu, sâmbătă, la „News Magazine”.

„Acest document a fost depus la dosar. Instanţa a rămas în pronunţare. Avem termen pe 16 şi sper să se ţină cont şi de acest lucru”, a adăugat ea.

Documentul pe care l-am depus în dosar este un înscris nou în probarea nevinovăţiei doamnei Bica şi sper ca instanţa să ţină cont de acest lucru atunci când se va pronunţa în data de 16 februarie. (…) Până pe 16 nu avem ce să facem, pentru că etapa procesuală în care ne-am aflat s-a oprit. Urmează o nouă fază. Fie se trimite dosarul înapoi la DNA, fie mergem mai departe în judecată„, a precizat avocata.

blank