Actualitate, Stiri

Avem un violator în libertate?!

Alertă! Primul suspect de viol al jurnalistei din Dorobanţi a fost eliberat din arest…

Bărbatul reţinut de procurori în cazul violului comis asupra unei jurnaliste de la un post de radio a fost arestat preventiv, vineri, de Judecătoria Sectorului 1, pentru tâlhărie, însă cercetările în dosarul de viol continuă in rem, deoarece probele nu-l indică pe acesta ca fiind autorul violului.

viol_99617600Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Mircea Popa, a confirmat vineri că inculpatul Sică Bujor a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru o tâlhărie comisă săptămâna trecută, când ar fi furat telefonul unei tinere, într-un lift, după ce, iniţial, încercase să o agreseze sexual, însă se pare că acesta nu este şi autorul violului asupra jurnalistei.

„Este posibil suspect, însă probele nu-l indică ca autorul acestui viol. Cercetările continuă in rem în cazul mediatizat în presă”, a explicat Mircea Popa.

Poliţiştii specialişti din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale au identificat, pe 11 septembrie, în zona bulevardului Magheru, un bărbat care prezenta semnalmente asemănătoare suspectului care a violat o jurnalistă de la un post de radio în zona Lacului Floreasca.

Potrivit surselor citate, individul a fost dus la Secţia 4 Poliţie unde au fost făcute cercetări pentru a vedea dacă este vorba despre aceeaşi persoană căutată de oamenii legii.

O jurnalistă de la un post de radio a reclamat pe 10 septembrie, la 112, că a fost obligată de un individ să întreţină raporturi sexuale pe malul Lacului Floreasca.