Actualitate

Autosuspendatul zilei vine de la PNL: Corneliu Dobritoiu

Corneliu Dobritoiu
Senatorul Corneliu Dobriţoiu este suspendat din PNL, ca urmare a deciziei de condamnare a sa în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare, a anunţat luni vicepreşedintele formaţiunii Teodor Atanasiu. 

„Dacă este primă instanţă este doar suspendat”, a spus Atanasiu, după şedinţa grupului senatorilor PNL.

El a precizat că Statutul PNL este în vigoare şi că nu s-a discutat cine va prelua şefia Comisiei de apărare din Senat, în locul lui Corneliu Dobriţoiu. 

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat luni, de magistraţii de la ÎCCJ, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Case pentru generali” în care a fost trimis în judecată în legătură cu achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat. 

 
Dobriţoiu a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice şi două luni închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând un un an închisoare, cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani. Decizia nu este definitivă.
blank