Featured, Medical

Autorităţile iau măsuri după deficienţele administrative survenite la transferul într-un spital din Belgia în cazul tânărului cu arsuri din Piatra Neamţ

Autorităţile iau măsuri după deficienţele administrative survenite la transferul într-un spital din Belgia în cazul tânărului cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului în urma exploziei unui bloc din Piatra Neamţ.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, dacă mai apare acum un caz de mare ars în România, atunci acel pacient va trebui transferat la un spital din străinătate, pentru că la noi sunt ocupate toate cele 11 paturi destinate acestor pacienţi. “În acest moment, avem 11, pentru că celelalte paturi, toate paturile sunt ocupate şi dacă, Doamne fereşte!, mai apare un pacient, decizia este uşoară: îl trimitem acolo unde el poate fi tratat corespunzător. Asta s-a întâmplat şi alaltăieri, paturile erau ocupate, pacientul avea nevoie de ajutor şi atunci am luat decizia să îl trimitem în străinătate”, a precizat ministrul într-o conferinţă de presă.

Sorina Pintea a mai spus că, în acest an, şi alţi câţiva pacienţi arşi pe o suprafaţă mai mare de 50% din corp au fost transferaţi pentru tratament la spitale din străinătate. Întrebată de presă dacă va fi transferat în străinătate un nou caz de mare ars care ar putea apărea acum, ministrul Sorina Pintea a răspuns: “Cu siguranţă, dar am făcut-o anul acesta de câteva ori. Unele cazuri nu au fost publice, acum s-a întâmplat să fie public, dar am făcut-o anul acesta”. Patru centre pentru pacienții mari arşi – două la București, unul la 
Timișoara și unul la Târgu Mureș – ar urma să fie construite în România după anul 2020, deşi ar fi trebuit să fie construite încă din anul 2014, când a fost dată o hotărâre de guvern în acest sens, dar „a fost multă birocraţie, multă delăsare şi ani de zile în care lumea nu s-a interesat“, a explicat Sorina Pintea.

blank