AUR
Featured, Politic

AUR vrea liber la proteste, fară limită de participanți

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului Cîţu să includă pe lista măsurilor de relaxare, începând cu data de 1 august, dreptul românilor de a organiza proteste fără o limită de participanţi. AUR a precizat că în prezent numărul de participanţi la proteste este limitat la 100 deşi cazurile de COVID au scăzut foarte mult.

„AUR cere Guvernului PNL-USR-UDMR să respecte întocmai dreptul cetăţenilor români de a participa la adunările publice, astfel cum ele sunt definite prin Legea 60/1991. În ultimele luni, am asistat la evenimente în aer liber la care au participat chiar şi peste 40.000 de persoane, în vreme ce restricţiile privind organizarea de proteste au fost menţinute la 100 de participanţi. Ne punem întrebarea: de cine se teme domnul Cîţu? Cumva, de românii care ar putea ieşi în Piaţa Victoriei pentru a-l trage la răspundere?”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

De asemenea, George Simon, co-preşedinte AUR, a transmis că aceste restricţii nu se mai justifică.

„Statul are obligaţia de a asigura toate condiţiile necesare exercitării libertăţii de întrunire (garantată prin art. 39 din Constituţia României). Restricţiile nu se mai justifică astăzi în niciun fel. Guvernul trebuie să înceteze să încalce libertatea românilor”, a afirmat deputatul George Simion.

blank