AUR
Featured, Politic

AUR a trecut la negocieri pentru demiterea guvernului Cîţu

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a hotărât deschiderea discuţiilor cu parlamentari de la toate forţele politice, astfel încât moţiunea de cenzură de la începutul sesiunii parlamentare de toamnă să aibă şanse reale să treacă, iar românii să scape cât mai repede de Guvernul Cîţu.

„Demiterea Guvernului Cîţu reprezintă o urgenţă naţională. Încă din prima zi a lucrărilor Legislativului, Guvernul Cîţu se cuvine să afle că Parlamentul nu mai poate tolera diletantismul unui cabinet al cărui prim-ministru îndatorează aberant România fără să-l intereseze cât costă o pâine, iar ministrul său de finanţe nu ştie nivelul inflaţiei sau valoarea salariului minim. În acest timp, românii sunt izbiţi de un tsunami al scumpirilor la alimente, energie, servicii, iar economia naţională e strivită între lipsa unei viziuni coerente de dezvoltare şi aberaţiile restrictive ale unei politici sanitare neconvingătoare”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, printr-un comunicat de presă.

Deputatul AUR George Simion a precizat că „românii s-au săturat până peste cap de acest guvern şi de măsurile lui aberante şi ne cer în fiecare zi să-l dăm jos”.

„Oamenii s-au săturat să fie îndatoraţi, umiliţi, hăituiţi, presaţi să se vaccineze şi trataţi drept infractori în propria lor ţară de către un infractor dovedit, un ţepar şi un mincinos. Invităm toţi parlamentarii responsabili şi patrioţi să ni se alăture în demersul de a face dreptate pentru România, prin trimiterea acasă a lui Florin Cîţu şi a găştii sale de incompetenţi şi ţepari”, a subliniat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

Iniţiată doar de PSD, cea mai recentă moţiune de cenzură a strâns numai 201 voturi, nereuşind să acumuleze voturi şi din partea formaţiunilor din arcul guvernamental, conchide sursa citată.

Depunerea unei noi moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Cîţu a provocat disensiuni în PSD, Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu susţinând iniţial ca PSD să depună moţiune de cenzură la mijlocul lunii octombrie, după congresele PNL şi USR PLUS, în timp ce Paul Stănescu şi Gabriela Firea au insistat ca moţiunea de cenzură să fie depusă la începutul sesiunii parlamentare, iar votul să fie dat exact înainte de Congresul PNL, susţin surse politice pentru News.ro. Între timp, Marcel Ciolacu pare că s-a răzgândit şi susţine ideea lui Paul Stănescu, însă o decizie finală va fi luată social-democraţi la sfârşitul acestei săptămâni.

blank