Featured, Showbiz

AUDIO. Şefa TVR, înregistrată când numea o jurnalistă „cap de porc” pentru că o întreba pe Firea despre statui. PNL îi cere demisia

Partidul Naţional Liberal anunţă, prin preşedintele Comisiei de Cultură, Gigel Ştirbu, că cere demisia preşedintelui director general SRTV, Doina Gradea şi a directorului TVR 1 Eduard Dârvariu sau audierea în comisie a Doinei Gradea, după înregistrările cu aceasta făcute publice de Dragoş Pătraru.

“În urma limbajului licenţios şi obscen folosit şi intimidarea angajaţilor TVR prin diverse ameninţări( că ”merită tăiaţi”, “pumni în gură“ şi să fie “pusă poliţia pe ei”) vă solicit public, atât dvs, doamnă Doina Gradea, cât şi Directorului TVR 1, Eduard Dârvariu, demisia din aceste funcţii. În situaţia în care nu înţelegeti să daţi curs solicitării mele, vă informez pe această cale, că în calitate de Preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, vă invit să veniţi la audieri în cursul săptămânii viittoare, pentru a vă exprima în mod public răspunsurile la acuzaţiile grave care vi se aduc în vizavi de atitudinea dvs nerespectuoasă faţă de angajaţii TVR”, se arată într-un comunicat transmis de preşedintle Comisiei pentru Cultură din Camera Deputailor, Gigel Ştirbu.

Aceeaşi solicitare a venit, într-un comunicat comun, şi din partea conducerii USR şi a lui Dacian Cioloş, fondator ”Mişcarea România Împreună”.

Reacţiile vin ca urmare a unor înregistrări făcute publice de jurnalistul Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii de la TVR, “Starea Naţiei”. Acesta îi acuză pe Doina Gradea (preşedinte director general SRTV) şi Eduard Dârvariu (producător executiv, director TVR1) de acţiuni de intimidare, cenzură şi decizii editoriale împotriva interesului public. 

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Qpfg9gEUqD4]

Doina Gradea este înregistrată când numeşte un reporter “cap de porc” pentru că a întrebat primarul general al Capitalei, Gabriel Firea, despre investiţiile privind statuile din Bucureşti.

Într-un alt context, Doina Gradea spune: “Când a fost PNL-ul la guvernare, s-au luat de PNL, când a fost PD la guvernare s-au luat de PD. Acuma când sunt ăştia se iau de ăştia. Au o ură, aşa. Ies din nişte scoruburi, aşa. Hateri de profesie. Ei nu sunt împotriva unui partid, ei sunt împotrivă de profesie şi atât. (…) Eu am fost şi săptămâna trecută şi săptămâna asta la toate comisiile la care m-au chemat. Nu vreau să spun de buget, TVR va avea cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată. Pentru că am pus investiţie, pentru prima oară după 10-12 ani, am pus investiţii fabuloase în tehnică. Puteau să nu ne dea”.

Alte înregistrări îl prezintă pe Eduard Dârvariu, director TVR1 şi producător executiv, care critică realizatorii de emisiuni, producătorii din TVR şi Comisia de Etică.

Peste 20 de jurnalişti din TVR au semnat o scrisoare deschisă în care cer preşedintelui director general al TVR să îi ceară scuze reporterului la care făcea referire. “O asigurăm pe doamna Doina Gradea că nu suntem <<hateri>> de profesie, încercăm doar să ne facem datoria şi să respectăm publicul ”, se arată în scrisoarea făcută publică.

Până la ora publicării acestei ştiri  Doina Gradea şi Eduard Dârvariu nu au avut o poziţie publică pe marginea acestui subiect.

blank