Politic

Au aparut moralistii: FUNCTIA DE PRIMAR A FOST COMPROMISA!

Cu toate că Sorin Oprescu, macar teoretic, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie (art.4 Codul de Procedură Penală – „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”),  partidele care au ieşit la încălzire pentru Primăria Capitalei au reacţionat repede şi au cerut demisia edilului. 
 
Monica MacoveiMonica Macovei, prin formaţiunea pe care o conduce, M10, consideră că demisia lui Sorin Oprescu este obligatorie: „Sorin Oprescu este cel de-al treilea edil din Bucureşti reţinut de procurorii DNA, după Marian Vanghelie şi Andrei Chiliman, fiind cu toţii acuzaţi că au creat grupuri infracţionale prin care furau în mod organizat din banii publici, în interes personal şi de grup. Corupţia endemică şi managementul neperformant de la nivelul administraţiei au transformat de ani de zile capitala într-un câmp tactic al mafiei locale”, se arata intr-un comunicat.
 
De asemenea, partidul păstorit de Elena Udrea şi Traian Băsescu, PMP, a reacţionat repede şi a cerut, de asemenea, demisia lui Oprescu, pentru a nu aduce prejudicii de imagine Capitalei. „Sorin Oprescu ar trebui să demisioneze din funcţia de primar al Capitalei, înainte de a aduce un „prejudiciu de imagine uriaş” bucureştenilor, reţinerea sa de procurorii DNA arătând că, în prezent, „corupţia la nivel înalt pare să nu aibă sfârşit”. 
 
Si PNL arunca acuze, prin vocea liberalului Razvan Mironescu:” În cei şapte ani de mandat a avut la dispoziţie şase miliarde de euro. Solicitările mele ca deputat în sectorul 6, către Sorin Oprescu, nu au fost soluţionate. Situaţia asta nu o comentez, pentru că nu am datele personale, dar este clar că sistemul administrativ din Primăria Generală este unul profund bolnav. Sunt o mulţime de lucruri care nu funcţionează, de la cele mai mari la cele mai mici. Nu există o socoteală clară a banilor care se folosesc şi cred că demisia lui Sorin Oprescu este necesară, măcar şi pentru a oferi unuia dintre viceprimari să pună ordine în lucrurile în care Oprescu nu a pus ordine.”
blank