Actualitate

Atentatorul de la NISA era cunoscut pentru antecedentele sale

Camionul care a izbit mulțimea adunată să privească un foc de artificii la Nisa de ziua Franței era condus de o persoană care figura cu antecedente în dosarele poliției.
Acesta a comis mai multe fapte fiind acuzat de violenţă şi utilizare de arme, potrivit canalului de televiziune BFMTV. Asupra sa s-a găsit un pistol de calibru mic, precum şi de câteva grenade şi arme de război false.

„El a tras de mai multe ori cu pistolul, înainte de a fi ucis”, a declarat vineri Christian Estrosi, fost primar al Nisei şi actual preşedinte al regiunii, citat de France Presse.

Potrivit unei alte surse apropiate anchetatorilor, şoferul a deschis focul „cu un pistol”. Între altele, o „grenadă nefuncţională”, precum şi arme de război false au fost găsite în camion.

Estrosi afirmase anterior că şoferul fusese în posesia unor arme „grele” la bordul camionului.

Un martor care afirmă că a asistat la atac de la început până la sfârşit a relatat canalului BFMTV că atacatorul a scos o armă şi a început să tragă asupra poliţiştilor. Aceştia „l-au ucis şi capul lui a ieşit prin geamul camionului”, a adăugat acelaşi martor.

blank