Actualitate

Atanasiu isi pune din nou partidul in cap

Abia ce pareau ca s-au stins focurile scandalului legat de declaratiile lui Teodor Atanasiu intr-o sedinta la Bistrita Nasaud, ca vicepresedintele PNL face ce face si isi pune din nou partidul in cap, de data aceasta cu o declaratie privind candidatura lui Emil Boc la un nou mandat de primar.
Teodor-Atanasiu
Deci dupa ce pareau a fi date uitarii declaratiile nefericite privind partenerii lor din vechiul PDL, Atanasiu a lasat sa se inteleaga faptul ca Emil Boc nu ar mai urma sa candideze, ceea ce si spera sa se intample:
„Şi la Cluj va trebui să considerăm un candidat pentru funcţia de primar. Eu cred că Emil Boc nu mai candidează sau sper că se va ţine de cuvânt şi nu va mai candida”, a declarat Atanasiu la Realitatea TV. Declaratia vine in contextul in care Emil Boc are in continuare prima sansa la Primaria din Cluj.
 
Astfel se explica reactia liderilor PNL Cluj la spusele lui Atanasiu: „Nu ştiu cine discută despre Cluj în spaţiul public şi nu mă interesează. Conform graficului stabilit de la Bucureşti, la momentul potrivit vom face publice toate candidaturile, dar primarii PNL în funcţie vor avea prima opţiune pentru o nouă candidatură”, a spus co-preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, potrivit Ziua de Cluj.
Nici celălalt co-preşedinte al organizaţiei, senatorul Marius Nicoară, nu susţine altceva. „Nu ştiu ce-a spus domnul Atanasiu şi în ce context a făcut-o, dar eu nu l-am auzit pe Emil Boc să spună că nu mai candidează”, a afirmat Nicoară.
Vicepreşedintele PNL, senatorul Alin Tişe aminteste chiar faptul ca atat Alina Gorghiu, cat si Vasile Blaga si-au anuntat sustinerea pentru Emil Boc daca va vrea sa candideze.
 
„Candidatul la Primăria Cluj-Napoca îl va desemna PNL Cluj şi nimeni altcineva. Nu există nici o declaraţie a lui Emil Boc că nu mai vrea să candideze. Nu înţeleg declaraţia lui Teodor Atanasiu cu atât mai mult cu cât, prezenţi la Cluj, atât Alina Gorghiu, cât şi Vasile Blaga şi Marian Petrache, au spus că, dacă va dori să candideze, Emil Boc va avea tot sprijinul partidului”, a comentat Tişe.
Emil Boc continua insa sa tina partidul in sah: „E prematur să discutăm despre ce va fi peste un an. Eu acum nu dorm nopţile de grija problemei depozitării gunoiului, n-am alte preocupări în acest moment”, a răspuns Boc afirmaţiilor lui Atanasiu în cadrul matinalului Realitatea FM Cluj de luni.
blank