Social, Stiri

ATAC MAFIOT în Argeş. O maşină folosită în campania electorală de PSD, INCENDIATĂ

Maşină incendiată în stil mafiot, din răzbunare politică, într-o comună din Argeş. Ţinta a fost o maşină folosită în campania electorală, parcată în curtea sediului PSD. Momentul în care a fost aruncat un cocktail Molotov a fost surprins de camerele de supraveghere, iar poliţia îl caută acum pe incendiator.

masina_incendiata_85970900

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, în comuna argeşeană Oarja. Autoturismul care aparţine unui consilier local PSD din comună se afla parcat în curtea unui imobil în care se află şi sediul PSD din localitate. Maşina a fost incendiată cu un cocktail Molotov, potrivit România TV.

Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se poate observa cum, în toiul nopţii, un bărbat se apropie de gardul imobilului şi aruncă un cocktail Molotov în maşina care începe să ardă ca o torţă.

Bărbatul suspectat că a incendiat maşina a fost reţinut şi va fi prezentat joi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. „În urma verificărilor efectuate în acest caz a fost identificat făptaşul. Persoana în cauză a fost reţinută pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, inspectorul Mădălin Zamfir.

Proprietarul autoturismului consideră că la mijloc este vorba despre o răzbunare politică, cu atât mai mult cu cât acesta a fost folosit în campania electorală, dar şi la referendumul pentru demiterea preşedintelui.

„În seara de 4 spre 5 noiembrie am fost anunţat de angajatul societăţii unde era maşina că aceasta este incendiată. Locuind aproape, am ajuns în câteva minute şi am observat că autoturismul care a fost folosit în campania electorală şi în 2008 şi în 2012 şi în 2014 ardea ca o torţă. Angajatul societăţii unde era parcată maşina a anunţat organele de anchetă şi pompierii, care au sosit la faţa locului. Nu putem spune că autorul ar fi unul din membrii sau simpatizanţii ACL. Nu pot să vă dau niciun nume. O să luptăm până reuşim ca să avem noi conducerea primăriei, astfel să putem acţiona împotriva acestor persoane cu organele de anchetă”, a declarat Florin Radu, proprietarul maşinii incendiate.

Potrivit unor surse judiciare, fapta a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale mai vechi existente între autor şi proprietarul autoutilitarei.

blank