International, Stiri

Atac cu maşină-capcană la Kabul

Un atacator sinucigaş a vizat, cu o maşină plină cu explozivi, un vehicul aparţinând Ambasadei Turciei din capitala afgană, în faţa Ambasadei Iranului.

atac-cu-masina-capcana-la-kabul-impotriva-unui-vehicul-al-ambasadei-turciei-296788
   
Un vehicul aparţinând Ambasadei Turciei a fost avariat, iar atacul s-ar fi soldat cu victime, a declarat adjunctul ministrului de Interne Ayub Salangi. „Ţinta (atacului) a fost un vehicul al ambasadei turce. O persoană este rănită, iar şoferul probabil a murit”, a declarat el pentru presă în faţa Ambasadei Iranului.
   
Explozia a avut loc în faţa porţii ambasadei iraniene, adiacentă misiunii turce, în centrul Kabulului.
   
Talibanii au revendicat atacul într-un SMS trimis presei, afirmând că ţinta era un „convoi de vehicule srăine”.
   
În imagini filmate de AP apar două vehicule blindate negre cu numere de înmatriculare diplomatice turceşti şi cel puţin o persoană rănită, în timp ce este scoasă din maşină.
   
Acesta este primul atac cunoscut asupra unei ţinte turceşti în capitala afgană.
   
Ultimul atac similar cu maşină-capcană comis la Kabul a avut loc lângă aeroport, în ianuarie.
   
Atacurile insurgenţilor în capitală au fost intermitente în ultimele luni, pe timpul iernii, şi în contextul în care accesul militanţilor, suspectaţi că au baze în Pakistanul vecin, este limitat.
   
Guvernul afgan speră să lanseze discuţii cu liderii talibani în viitorul apropiat, ceea ce ar putea să conducă la negocieri de pace în unul sau doi ani, potrivit unor oficiali şi diplomaţi.
   
Între timp, insurgenţii ar urma să-şi intensifice operaţiunile, cu scopul de a intra în negocieri de pe o poziţie de forţă.

blank